Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:24 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noua Republică a depus la Parlament Legea asimilării plagiatului cu înșelăciunea

ro

11 Sep, 2015 14:25 2159 Marime text
Se propune modificarea Codului penal care să prevadă aplicarea unei pedepse cu închisoarea sau amendă penală şi retragerea diplomei sau titlului obţinut prin plagiat, dacă utilizarea plagiatului a avut un rol determinant în acordarea acelei diplome sau titlu.
În data de 8 septembrie 2015 Partidul Noua Republică a depus la Parlament, prin senatorul său Valeriu Todirașcu, o inițiativă
legislativă privind asimilarea în Codul penal a plagiatului cu înșelăciunea.

Acum plagiatul poate fi pedepsit în România doar pentru furt intelectual și numai în cazul în care autorul lucrării reclamă așa ceva,
conform Legii nr.8/1996 a drepturilor de autor și drepturile conexe. Rămân, însă, nepedepsite de Codul penal restul efectelor produse de plagiat, care generează un conflict major în societate, generând următoarele prejudicii pentru întreaga societate:
 pervertește sensul cercetării oneste și înțelesul public al
meritului academic prin valoare individuală şi muncă
cinstită asiduă;
 pervertește procesul de obținere pe cale cinstită a
diplomelor omologe, unde deținători de diplome
obținute cinstit, se văd apreciați și comparați la grămadă
cu plagiatorii;
 pervertește recunoașterea pe plan internațional a
diplomelor şi titlurilor obținute în România, ceea ce ar

reprezenta o sancțiune severă, nemeritată, pentru cei
care îşi obțin titlurile respective pe merit;
 pervertește orice competiție onestă în procesul de
participare și câștigare prin fraudă în cadrul
concursurilor organizate pentru ocuparea de posturi.
Comisia Europeană a fost solicitată în anul 2014 să se pronunțe dacă plagiatul, utilizat pentru obținerea unei diplome sau titlu
academic este incriminat ca înşelăciune în țările membre UE şi dacă acest tip de sancționare ar fi util să fie generalizat în UE pentru
reducerea numărului de diplome şi titluri academice obținute printr-o astfel de fraudă, iar în septembrie 2014 a emis următorul
răspuns, din partea fostului Vicepreședintele al Comisiei Europene pe probleme de justiție, Doamnei Viviane Reding:

”Voi răspunde îngrijorărilor exprimate cu privire la combaterea plagiatului comis în scopul obținerii unei diplome sau a unui titlu
academic. Comisia Europeană este de acord că acest comportament este dăunător nu doar pentru autorul lucrării plagiate, ci şi
pentru instituțiile care conferă plagiatorului avantajul nemeritat”.
Detalii aici: http://www.tody.ro/document/2014-06-19-Raspunsul-comisarului-UE-Viviane-Reding-despre-asimilarea-plagiatului-cu-inselaciunea
Legea trebuie să pedepsească plagiatul indiferent dacă autorul originalului se consideră sau nu prejudiciat sau dacă reclamă sau nu
furtul intelectual, pentru că plagiatorul obține un beneficiu prin fraudă, în dauna societății în ansamblul său şi al tuturor celor care
au obținut diplome omologe pe cale cinstită.
Inițiative legislative similare, pentru asimilarea plagiatului cu înșelăciunea, au făcut obiectul dezbaterii parlamentare în anii 2013-
2015 dar prin ocolirea procedurii de solicitare a unui aviz consultativ de la Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum prevede
Legea nr.317/2004 privind CSM, la Art.38: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce
privesc activitatea Autorității judecătoreşti”.
Din aceste motive a fost redepusă la Parlament actuala inițiativă legislativă privind plagiatul.
Cetățenii vor fi, astfel, protejați de lege împotriva efectelor fraudării prin plagiat.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii