Noua Republică la botezul focului!
Noua Republică la botezul focului!Suntem în perioada pre-electorală. Gândim într-o logică electoral-politică. Ne pregătim pentru adevăratul botez al focului, care va culmina cu participarea Noii Republici la alegerile parlamentare din toamnă. Toate acestea ne obligă să strângem rândurile, să radiografiem situaţia internă, să cântărim cu înţelepciune şi curaj drumurile pe care vom putea merge.
Noua Republică a participat cu succes la campania pentru salvarea statului de drept. Grava ameninţare pe care o reprezintă U.S.L., cu toate abuzurile, fărădelegile, impostura şi cinismul deciziilor sale recente au impus apropieri nedorite poate în alte circumstanţe. În faţa şenilelor unui tanc de oţel nu putem opune rezistenţă trăgând cu un arc de lemn. În acelaşi timp, N.R. rămâne o construcţie pe termen lung, inspirată de valori perene şi cu o viziune istorică proprie. Construcţia pe termen lung include calcule electorale din patru în patru ani fără să anuleze câtuşi de puţin necesitatea unei culturi organizaţionale proprii şi nevoia de creştere organică, zi de zi, săptămână după săptămână.
Oricare ar fi decizia finală a partidului nostru, de a accepta o alianţă sau nu, avem nevoie de candidaţi puternici şi de filiale gata să se angajeze într-o luptă electorală directă. Este momentul adevărului pentru fiecare dintre filiale. Doar în lumina unei judecăţi oneste despre organizaţia noastră vom putea emite pretenţii cu privire la anul electoral 2012. Posibilitatea de a asuma o candidatură pe cont propriu rămâne deschisă, dar ea trebuie să aibă la bază cifre, calcule, date statistice, procente şi nu doar aspiraţii subiective, oricât de nobile ar fi acestea.
În paralel cu organizarea filialelor, la Bucureşti au loc discuţii informale, purtate de Preşedintele partidului şi de alţi membri ai Preşedinţiei cu acei actori politici implicaţi în campania de boicotare a referendumului şi responsabili pentru îndepărtarea lui Crin Antonescu din poziţia de preşedinte interimar al României. Este vorba despre ICCD (Mihai Răzvan Ungureanu), PDL (Vasile Blaga), PNŢCD (Aurelian Pavelescu), FCD (Adrian Papahagi). Aceste întâlniri şi discuţii comune au un caracter exploratoriu şi nu condiţionează cu nimic decizia finală a forurilor de conducere Noua Republică.
Unicul scop al conducerii partidului este maximizarea şanselor de acces în parlament al unor membri naţionali şi locali ai NR, păstrând toate criteriile de integritate şi profesionalism. Independenţa partinică şi doctrinară a acestor membri înainte şi după intrarea în parlament este non-negociabilă, indiscutabilă, totală. De asemenea, recomandăm membrilor NR să privească cu luciditate, chiar cu o anumită precauţie unele titluri şi reportaje din mass-media. Există evidente exagerări ale unor parteneri de dialog, iar acestea trebuie tratate cu maturitate.
În data de 5 august va avea loc la Braşov o şedinţă extraordinară a Preşedinţiei Partidului. De asemenea, Preşedinţia va organiza în data de 18 – 19 August o Adunare Generală a Partidului Noua Republică, în judeţul Argeş, la care vor fi invitaţi preşedinţii şi vice-preşedinţii tuturor filialelor noastre. Consultările vor fi de substanţă, pe teme politice şi electorale. Strategia şi tacticile de urmat vor fi discutate deschis şi apoi asumate în comun.
Mihail Neamţu este fondatorul singurului partid de dreapta autentic existent astăzi pe piaţa politică românească. În absenţa acestuia, mulţi ar fi fost obligaţi să se îndrepte către alte structuri mai mult sau mai puţin credibile. Avem toate informaţiile care confirmă faptul că Mihai Neamţu a condus toate discuţiile într-un spirit intransigent şi demn de eforturile făcute de întreaga echipă a Noii Republici în ultimele zece luni. Nu se va lua nici o decizie politică, electorală, strategică, fără o prealabilă consultare nu doar în CEN, ci cu toate filialele din ţară şi Diaspora, în litera şi spiritul propriului nostru Statut şi a Codului de Integritate.
Ca teme de gândire rămân câteva esenţiale. Cum să barăm drumul stângii neo-comuniste către acapararea totală a puterii în Statul Român? În ce fel va reuşi Noua Republică să promoveze politici concrete prin care viaţa noastră ca cetăţeni, contribuabili şi consumatori să se amelioreze palpabil în următorii ani? Cum să intrăm în Parlament şi cu ce număr minim de membri, pentru a avea masa critică să putem implementa legislaţia necesară schimbării profunde a României?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp