Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:36 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

USL aruncă ţara în haos

ro

03 Aug, 2012 22:04 2203 Marime text

USL aruncă ţara în haos

Noua Republică denunţă iresponsabilitatea crasă a Guvernului Ponta şi acţiunile sale de natură să aducă prejudicii grave României. Curtea Constituţională a fost nevoită să amâne decizia privind referendumul până în data de 12 septembrie din cauza informaţiilor contradictorii oferite de Ministerul de Interne.

Uniunea Social-Liberală încearcă să schimbe regulile la finalul jocului pentru a întoarce un rezultat care nu o avantajează. Tergiversarea unei decizii a Curţii Constituţionale în privinţa referendumului pentru demiterea preşedintelui aruncă ţara în haos. Cursul de schimb se prăbuşeşte, se produc masive ieşiri de capital din ţară, investitorii îşi suspendă activităţile iar întreaga Europă priveşte cu îngrijorare evoluţia crizei politice din România.

Considerăm că punerea în discuţie a listelor electorale după desfăşurarea referendumului este absurdă, din moment ce prin lege s-a stabilit clar că aceste liste pot fi constestate în faţa instanţei de judecată doar înainte de exprimarea votului.

Dacă aceste liste electorale sunt sau nu corect întocmite, dacă exprimă sau nu „structura şi dimensiunea corpului electoral actual”, sunt teme de discuţie care trebuiau abordate înainte de data desfăşurării referendumului, orice alegător având dreptul să se adreseze instanţei de judecată pentru a reclama eventuale erori în elaborarea acestora.

Noua Republică înţelege imposibilitatea CCR de a se pronunţa pe date incerte privind numărul total de alegători din listele electorale permanente şi îşi afirmă încrederea că decizia din data de 12 septembrie va consemna revenirea la o stare de normalitate în politica românească.

Noua Republică va continua să coopereze cu toate forţele politice responsabile pentru restabilirea statului de drept şi recredibilizarea imaginii României în lume.

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii