Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

COMUNICAT DE PRESĂ Corespondență fără transparență

ro

21 Oct, 2015 15:32 1345 Marime text

Corespondență fără transparență

 
Organizațiile neguvernamentale semnatare consideră că procesul de aprobare a proiectului de lege privind votul prin corespondență s-a realizat într-un ritm mult prea rapid și fără consultarea societății civile sau a celor interesați. În mai puțin de jumătate de zi s-au discutat amendamentele depuse de partidele politice în Comisia parlamentară pentru legi electorale și s-a aprobat proiectul în Senat, fără a exista timp ca parlamentarii să îl citească. Legea a fost amânată din diverse motive populiste, din lipsă de voință politică, iar acum se face prin ignorarea unor principii democratice, pornind de la motivul că nu mai este timp pentru aprobarea acesteia.

Propunerile înaintate de organizațiile neguvernamentale nu au fost discutate sau luate în calcul de membrii Comisiei. Considerăm că pentru o lege de asemenea importanță ar fi fost necesare consultări reale cu organizații neguvernamentale din România, asociații ale românilor din străinătate și orice alt actor interesat.

Reamintim că proiectul prezintă atât probleme legate de principiile pe care se bazează, cât și vulnerabilități de ordin tehnic. Cea mai semnificativă problemă este faptul că legea se adresează doar românilor cu domiciliul sau reședința în străinătate, fapt care limitează foarte mult numărul alegătorilor care pot vota. Legea trebuie să se aplice tuturor cetățenilor români cu drept de vot care știu la momentul înscrierii că în ziua alegerilor vor fi în afara circumscripției unde sunt arondați. De asemenea, solicitarea unor documente precum cele care dovedesc domiciliul și care sunt eliberate de autorități străine birocratizează excesiv procesul și limitează mult numărul alegătorilor.

Unele dintre amendamentele depuse au avut ca scop introducerea de limite suplimentare în lege cum ar fi înscrierea în Registrul Electoral pe baza unor documente legalizate (UDMR). Pe de altă parte, legea are încă părți neclare (ex: tipărirea buletinului de vot) sau lipsesc mecanisme de control a votului (trasabilitatea traseului votului de către alegător). În contextul în care aceste proceduri rămân neclare devin vulnerabilități în organizarea alegerilor.

De asemenea, a existat propunerea ca din 2020 să se voteze exclusiv pe baza înscrierii în Registrul Electoral. Ne opunem acestui sistem, întrucât considerăm că restrânge posibilitatea de a vota pentru un număr semnificativ de alegători.

Solicităm partidelor politice și membrilor Camerei Deputaților să construiască un dialog real cu organizațiile societății civile și cu orice alt actor interesat și să elaboreze un act normativ care să răspundă cu adevărat nevoilor alegătorilor români și nu să le limiteze posibilitățile de a vota prin corespondență prin proceduri birocratice sau prevederi restrictive. Reamintim că o lege cu vulnerabilități și restricții nejustificate este mai nocivă decât lipsa acesteia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii