Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa Romania impotriva risipei de hrana

ro

06 Apr, 2016 14:15 2869 Marime text
România începe lupta împotriva risipei de hrană
 
 
Bucureşti, 06 aprilie 2016. Risipa alimentară este o problemă socială majoră cu care se confruntă multe dintre ţările europene, printre care şi România. Milioane de persoane din țara noastră trăiesc la limita sărăciei şi se confruntă cu probleme în asigurarea hranei, în timp ce industria alimentară se confruntă cu dificultați în gestionarea tonelor de deşeuri alimentare. Este motivul pentru care, pe model elveţian, Asociaţia MaiMultVerde a lansat proiectul „România împotriva risipei de hrană”, menit să analizeze situaţia risipei alimentare şi să contribuie la limitarea şi revalorificarea deşeurilor.
 
În Romania, risipa de alimente reprezintă o problemă socială majoră: aruncăm anual cca 250 kg de alimente / locuitor (peste media europeană), în timp ce 4,74 milioane de persoane trăiesc la limita sărăciei şi au dificultăţi în asigurarea hranei. La aceste date se adaugă cca. 5 mil. t. de deşeuri alimentare produse anual, ceea ce înseamnă între o treime şi jumătate din cantitatea totală de hrană destinată consumului uman produsă într-un an. Dacă în mediul rural există metode tradiţionale de valorificare a resturilor de alimente în gospodarie, în mediul urban peste 95% din resturile municipale ajung la groapa de gunoi, făcând astfel imposibilă valoarificarea deşeurilor de orice fel.
 
Asociaţia MaiMultVerde, în parteneriat cu FoodWaste Eleveţia (www.foodwaste.ch) şi Centrul de Resurse pentru Participarea Publică au lansat astăzi proiectul „România împotriva risipei de hrană” (www.foodwaste.ro). Scopul acestuia este de a creşte rolul şi gradul de informare şi implicare a societăţii civile şi publicului larg în realizarea şi implementarea politicilor publice din România în domeniul reducerii risipei de hrană. Lansarea proiectului a avut loc în prezenţa reprezentanţilor din mediul ONG, HORECA şi marilor retaileri pe 6 aprilie 2016, în cadrul unei conferinţe de presă, şi se va desfăşura pe o perioadă de un an (12 luni).
 
„Reducerea risipei de hrană este un pas important în călătoria spre un sistem alimentar mai sustenabil. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm alături de Asociaţia MaiMultVerde pentru a contura acest element vital al agendei sustenabilităţii în România”. Declară Markus Hurschler, co-fondator foodwaste.ch
 
Pentru a identifica sursele şi cauzele risipei de alimente, în cadrul proiectului „România împotriva risipei de hrană” va fi realizat un studiu naţional privind risipa de hrană pe lanţul valoric producători-distribuitori-consumatori. În urma studiului vor putea fi identificate măsuri pentru reducerea pierderilor, în vederea promovării acestora pe agenda guvernamentală şi parlamentară, cât şi în rândul publicului larg.Acest lucru va fi posibil prin constituirea unei Coaliţii Naţionale „România împotriva risipei de hrană” şi prin organizarea unei campanii de advocacy.
 
“Sectorul alimentar – de la producție și comercializare, până la consum și post-consum – are un impact major asupra mediului: suprafețele de teren atrase în circuitul agricol, resursele de apă necesare, substanțele chimice folosite, distanțele mari parcurse de alimente sau deșeurile generate pe tot lanțul sunt doar câteva din elementele de presiune asupra naturii. De aceea, un program de prevenire și reducere a risipei de hrană, prin implicarea tutoror factorilor interesați, se subscrie perfect misiunii Asociației MaiMultVerde de promovare a unei noi culturi a responsabilității față de mediu în România.” Declară Teodor Mitrana, Director Asociaţia MaiMultVerde.
 
Totodată, în cadrul proiectului vor avea loc acţiuni de informare şi implicare a publicului larg, prin organizarea unei expoziţii itinerante ce constă într-un set de materiale vizuale care ilustrează risipa de alimente în România. De asemenea, proiectul vizează şi organizarea unei caravane educaţionale în şcoli şi licee din oraşele Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara şi Craiova.

 
Proiectul are ca public ţintă sectorul ONG, privat, politic şi publicul larg şi va contribui la creşterea gradului  de cunoaștere, transparenţă, vizibilitate, conlucrare şi participare publică privind risipa de hrană în România, în vederea reducerii acesteia. Totodată, proiectul identifică modul în care modelul elveţian (redirecţionarea hranei înainte de momentul expirării către grupuri dezavantajate, prin intermediul unităţilor alimentare cu caracter social) poate fi replicat la noi.
       
Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, în valoare de 164.464,98 CHF, iar valoarea contribuţiei proprii este de 18.309,42CHF.
 
 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii