Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:22 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„DECLARATI-VA ANGAJAMENTUL PENTRU MAREA NEAGRA!”

ro

14 Oct, 2009 14:59 1179 Marime text

„DECLARAŢI-VĂ ANGAJAMENTUL PENTRU MAREA NEAGRĂ!”

 O simplă promisiune poate salva Marea Neagră! Declaraţia dumneavoastră de angajament aşteaptă să fie semnată, vineri, 30 octombrie, ora 10.00, în sala de conferinţe a Hotelului Ibis Constanţa.  Apoi, timp de 365 de zile, o puteţi pune în practică. Nu lăsaţi ca promisiunea dumneavoastră să valoreze cât o mână de deşeuri frumos ambalate!

ONG Mare Nostrum şi-a declarat angajamentul faţă de Marea Neagră!

Constanţa, 13 octombrie 2009.  ONG Mare Nostrum a scris propria declaraţie de angajament pentru Marea Neagră, deschizând astfel şirul promisiunilor ce urmează să fie puse în practică până în anul următor.

„Mare Nostrum se angajează ca în anul 2010 să realizeze primul catalog al exemplarelor de delfini fotoideintificate în apele româneşti ale Mării Negre. Acest catalog va permite estimarea numărului de delfini şi corelarea evoluţiei acestuia cu măsurile de conservare aplicate, a declarat MIHAELA CÂNDEA, director executiv al Mare Nostrum.
Declaraţia de angajament a Mare Nostrum poate fi folosită ca şi model pentru instituţiile care vor lua parte la eveniment, cu menţiunea că aceste declaraţii trebuie să se plieze pe domeniul de activitate al fiecărei instituţii în parte şi că trebuie să conţină măsuri exacte, acţiuni sau activităţi care pot fi monitorizate.
Până la această dată, printre instituţiile care au confirmat participarea la eveniment se numără: Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină, Direcţia Apelor-Dobrogea Litoral, Universitatea Maritimă Constanţa şi o parte dintre operatorii de plajă. 
„Aşteptăm în continuare declaraţiile de angajament ale instituţiilor publice locale şi naţionale în ceea ce priveşte viitorul Mării Negre. Din nefericire, am remarcat faptul că instituţiile nu se mobilizează uşor în asumarea unei astfel de declaraţii. O parte dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei Mării Negre încă nu se află pe lista noastră de confirmări. Lista este în continuare deschisă, pentru că vrem să oferim posibilitatea tuturor instituţiilor de a-şi spune punctul de vedere în ceea ce priveşte Marea Neagră”, a completat Mihaela Cândea.
Înscrierile pentru acest eveniment se pot face până pe data de 16 octombrie. Confirmările pentru participarea la eveniment se fac la numerele de telefon: 0241-612422 sau 0341-407432 , precum şi la 0723328224(Ramona CRÂNGAŞU, specialist Relaţii Publice).

*      *      *
Licitaţia de angajamente „PIAŢA DE PEŞTE” va avea loc vineri, pe 30 octombrie,  în sala de conferinţe Decebal+Traian a Hotelului  Ibis Constanţa. Licitaţia va începe la ora 10.00 AM şi va reuni reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, oameni de afaceri, precum şi jurnalişti, toţi legaţi de Marea Neagră. Toţi participanţii vor licita pentru schimbarea viitorului Mării Negre şi salvarea ecosistemului costier.
Un eveniment realizat cu susţinerea financiară a PETROM, VODAFONE şi COCA COLA HELLENIC. Parteneri: fotografa.ro, Cuget Liber, Radio Sky, Happyfish.ro, Greenchannel.ro, PowerMedia, Telisso.

CONTACT:
RAMONA CRÂNGAŞU
SPECIALIST RELAŢII PUBLICE
ONG MARE NOSTRUM

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii