Elevii constănţeni la a treia demonstraţie de responsabilitate
Elevii constănţeni la a treia demonstraţie de responsabilitateONG Mare Nostrum anunţă încheierea celei de-a treia etape a concursului "Şi eu colectez separat uleiul vegetal uzat". Aceasta s-a desfăşurat în perioada mai - iunie 2011 în 39 de instituţii de învăţământ constănţene, dintre care 13 s-au clasat în topul celor care au reuşit să mobilizeze un număr mai mare de elevi.
La sfârşitul acestei etape, din totalul de instituţii participante, au fost desemnate câştigătoare doar primele trei, avându-se în vedere cantitatea de ulei rezidual colectată. Instituţiile câştigătoare au fost stabilite pe baza unui raport între cantitatea de ulei colectată şi numărul total de elevi din instituţia respectivă, astfel încât să fie asigurat un raport echitabil pentru toţi cei înscrişi în concurs. Aproximativ 7000 de elevi de şcoală generală şi liceu şi peste 60 de cadre didactice s-au implicat în această etapă finală a concursului şi au colectat 1818 litri de ulei vegetal uzat.
Şcoala "Viceamiral Ioan Murgescu" din Valu lui Traian s-a situat în fruntea clasamentului, deţinând un procent de mobilizare al elevilor de 342,28%. De asemenea, câştigătoare ale acestei etape mai sunt Grădiniţa Nr. 44 Constanţa cu un procent de 20,00% şi Şcoala Nr. 29 „Mihai Viteazul" Constanţa cu un procent de 19,92%.
Pe parcursul derulării întregului concurs, în perioada octombrie 2010 - iunie 2011, a fost colectată o cantitate de 3562 de litri de ulei rezidual de către 28 de instituţii de învăţământ. Totodată, ONG Mare Nostrum a desemnat şi marele câştigător al tuturor etapelor, titlu care i-a revenit tot Şcolii "Viceamiral Ioan Murgescu" din Valu lui Traian. Aceasta a cumulat un procent de 443,58% pe toate cele trei etape, colectând în total 1486 litri de ulei rezidual cu un număr de 335 de elevi.
"Rezultatele obţinute de participanţii la acest concurs sunt îmbucurătoare. Ceea ce ne propunem este să îi învăţăm pe tineri că a trăi în armonie cu mediul este nu numai o necesitate, dar şi o responsabilitate a fiecărui cetăţean. Este esenţial ca ei să conştientizeze acest fapt şi să aibă iniţiativă. Nu în ultimul rând, aş vrea să îi felicit pe toţi cei care ni s-au alăturat în demersul nostru şi au reuşit să ofere un asemenea exemplu de implicare şi responsabilitate civică", a declarat Andreea Ionaşcu, coordonator proiecte ONG Mare Nostrum.
Scopul acestei activităţi este de a creşte gradul de informare şi conştientizare a cetăţenilor în ceea ce priveşte efectele nocive ale uleiului vegetal uzat, precum şi evidenţierea importanţei colectării acestuia.
Parteneri media: Constănţeanul.com, Radio Constanţa şi Ziarul Alb Negru.
MARCELA ROMAN
RESPONSABIL PR
ONG MARE NOSTRUM
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp