Mare Nostrum a desemnat câştigătorii concursului "CELE 7 GRĂDINI ALE CONSTANŢEI" organizat cu ocazia Zilei Pamântului
Mare Nostrum a desemnat câştigătorii concursului "CELE 7 GRĂDINI ALE CONSTANŢEI" organizat cu ocazia ZileiONG Mare Nostrum a desfăşurat în cadrul programului „Şcoala altfel", concursul „Cele şapte grădini ale Constanţei". Acesta a avut loc cu ocazia Zilei Pământului, sărbătorită în fiecare an pe data de 22 aprilie, şi a constat în identificarea celor mai frumoase grădini ale Constanţei, în dorinţa promovării acestor exemple în rândul comunităţii locale.
La concurs au luat parte 27 unităţi de învăţământ de pe raza judeţului Constanţa, iar activitatea a constat în organizarea unor grupuri de elevi ce au mers pe teren, în cartierele adiacente instituţiei, pentru a identifica cele mai frumoase grădini. Acestea au fost selectate ţinându-se cont mai ales de aspectul estetic, dar şi de numărul şi diversitatea speciilor de plante: flori, arbuşti, arbori.
Competiţia s-a adresat persoanelor fizice care şi-au putut înscrie grădina în concurs prin completarea unei fişe de înscriere. În această perioadă, voluntarii Mare Nostrum au fost de asemenea pe teren în căutarea celor mai frumoase grădini.
Proprietarii celor 7 grădini câştigătoare, dintr-un total de 49 de grădini participante sunt: Papadopol Mărioara (Str. Biruinţei, Constanţa), Dragomirescu Constantin (Str. Zorelelor Constanţa), Camelia Ştefan (Str. Dumitru Ştefănescu, Constanţa), Gorcef Theodora (Calea Bucureşti, Comuna Poarta Albă), Orodel Monica (Str. Călăraşi, Constanţa), Doroftei Eleonora (Str. Lanului, Constanţa) şi Mușat Mitrana(Str. Pușkin, Loc.Techirghiol).
Câştigătorii concursului vor primi diplome şi materiale promoţionale Mare Nostrum.
Mare Nostrum organizează acest concurs anual, încercând prin această acţiune, să impulsioneze şi să atragă interesul cât mai multor proprietari de grădini: „ne dorim implicarea efectivă a proprietarilor, premiem devotamentul şi pasiunea cu care locuitorii Constanţei îngrijesc spaţiile verzi din faţa blocului sau din curte. Considerăm că sunt un model demn de urmat şi sperăm ca, prin această iniţiativă, modelul să fie multiplicat.", a declarat Andreea Ionaşcu, coordonator proiecte ONG Mare Nostrum.
Scopul evenimentului a fost de a recompensa şi de a motiva comunitatea locală în adoptarea unui comportament mai responsabil faţă de natură şi în dezvoltarea interesului pentru amenajarea spaţiului verde din imediata apropiere a locuinţei fiecăruia.
Roxana Gemai
RESPONSABIL PR
ONG MARE NOSTRUM
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp