Mare Nostrum revine cu forţe proaspete pentru asigurarea unui “Litoral Curat” în 2012
Mare Nostrum revine cu forţe proaspete pentru asigurarea unui “Litoral Curat” în 2012COMUNICAT DE PRESĂ
Constanţa, 22 iunie 2012
Mare Nostrum revine cu forţe proaspete pentru asigurarea unui “Litoral Curat” în 2012
ONG Mare Nostrum, împreună cu Asociaţia Litoral, anunţă lansarea campaniei “Litoral Curat 2012”. Aceasta se află la cea de-a opta ediţie şi se desfăşoară în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2012 pe întreg litoralul românesc.
În acţiunile de informare, conştientizare şi educare a constănţenilor şi turiştilor de pe litoral, Mare Nostrum are ca scop principal promovarea necesităţii colectării deşeurilor numai în zonele special amenajate, precum şi importanţa reciclării materialelor recuperabile.
Publicul ţintă al campaniei este reprezentat de turiştii aflaţi pe litoral în sezonul estival, operatori de plajă, locuitori din zona costieră românească şi administraţia locală.
Activităţile se desfăşoară pe întreg litoralul românesc, între Năvodari şi Vama Veche. Săptămânal, au loc caravane de informare în staţiuni diferite, pentru fi informat un număr mai mare de turişti. În zilele de joi, echipele de coordonatori şi voluntari Mare Nostrum merg la hotelieri, pentru a pune la dispoziţia turiştilor materiale informative referitoare la adoptarea unui comportament responsabil şi prietenos faţă de mediul înconjurător, faţă de plajă şi mare. Nu în cele din urmă, zilele sfârşitului de săptămâna sunt alocate sesiunilor de informare şi conştientizare pe plajele româneşti.
“Ediţia de anul acesta este o continuare a acţiunilor noastre desfăşurate pe linia protejării zonei costiere româneşti şi a implementării conceptului de colectare selectivă în special în rândul turiştilor. Anul acesta ne bucurăm de parteneriatul cu Asociaţia Litoral, sperând ca prin eforturile noastre comune, să aducem un plus de informaţie şi o schimbare reală de atitudine în rândul turiştilor şi localnicilor” a declarat Mihaela Cândea, director executiv ONG Mare Nostrum.
Proiectul “Litoral Curat” se adresează atât turiştilor care vor fi prezenţi pe litoral, locuitorilor din zona costieră românească, administraţiei locale, cât şi agenţilor economici implicaţi în procesul de salubrizare şi colectare a materialelor reciclabile. Sponsorul principal al proiectului este COCA-COLA HBC ROMANIA.
Roxana Gemai
RESPONSABIL PR
ONG MARE NOSTRUM
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp