Ora Pământului la Constanţa-Să lăsăm Pământul să respire timp de o oră!

24 Mar, 2015 11:20
ZIUA de Constanta
1220
Marime text
Ora Pământului - un eveniment internaţional, anual, care reuneşte milioane de oamenidin întreaga lume, va fi marcată, la Constanţa, de ONG Mare Nostrum sâmbătă, 28 martie 2015, în Parcul Tăbăcărie, între orele 20:30–21:30.
Acest demers îşi propune să producă schimbarea mentalităţii oamenilor asupra mediului înconjurător, respectiv reducerea consumului de energie. La cea de-apatra ediţie organizată consecutiv de ONG Mare Nostrum, vor participa mai multe unităţi şcolare din judeţ şi ne bucurăm de sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Constanţa, care se vor implica prin stingerea iluminatului public şi înalte părţi ale oraşului timp de o oră.
Voluntarii Mare Nostrum, elevii şi cadrele didactice vor amplasa peste 2000 de lumânări atât pe marginea aleilor pentru a marca traseul, cât şi pe spaţiul verde, astfel încât să reprezinte diverse simboluri stilizate, în legătură directă cunatura şi cu protecţia mediului. Toate lumânările vor fi aşezate în suporturi speciale şi vor fi supravegheate de echipa Mare Nostrum. De asemenea, se va organiza şi o tombolă de becuri unde sunteţi invitaţisă aduceţi becurile uzate şi astfel aveţi ocazia de a primi un premiu special.
Participantla ediţia de anul trecut, Bogdan Frăţilă, a declarat că: “Ora pământului a fost o experienţă foarte plăcută, din mai multemotive. În ceea ce priveşte efectul evenimentului în sine, mă bucur că am reuşit împreună să propagăm mesajul necesităţii protejării resurselor naturale,a dezvoltării durabile şi a împortanţei acestora pe termen lung.
Mă bucur că amavut ocazia de a fi alături de echipa Mare Nostrum în cadrul acestui evenimentşi sper să văd cât mai multe iniţiative de acest fel şi cât mai multă implicare în acest sens din partea constănţenilor şi nu numai.” Ora Pământului – Earth Hour – este o campanie unică din istorie, pornită în 2007 din Sydney, Australia. Evenimentul se desfăşoară la nivel mondial şi are loc, deobicei, în ultima sâmbătă a lunii martie. Prin aceasta se doreşte sensibilizarea autorităţilor şi consumatorilor de electricitate faţă de problema deosebit de importantă a dioxidului de carbon, care este emis încantităţi foarte mari în timpul producerii energiei electrice.
Alăturaţi-vă echipei şi voluntarilor Mare Nostrum, sâmbătă 28 martie 2015, de la ora 20:30, în Parcul Tăbăcărie, din Constanţa, pentru profita de liniştea unei seri lipsite de confortul echipamentelor electrice.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii