Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:05 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect cu finantarea Comisiei Europene prin Programul Tineret in Actiune - 04.02.2009

ro

04 Feb, 2009 20:24 859 Marime text

        
          CENTRAS Constanta


11 TINERI ELEVI SI 9 STUDENTI DEVIN VOLUNTARI MENTORI
IN CADRUL
PROIECTULUI EUROPEAN " Mentoring peer to peer"

  CENTRAS Constanta in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului- D.G.A.S.P.C Constanta, si Directia Judeteana pentru Tineret Constanta implementeaza in perioada 1.11.2008- 1.11.2009 proiectul “Mentoring peer to peer”, cu finantarea Comisiei Europene prin Programul Tineret in Actiune.
  SCOPUL proiectului: Dezvoltarea abilitatii “motivatie de viata”, necesara integrarii sociale, la 20 de tineri din 3 centre de plasament din Constanta, cu varste cuprinse intre 14- 17 ani. 
Problema principala identificata de voluntarii mentori la copiii si tinerii institutionalizati este lipsa motivatiei de viata, efect al carentei afective, a lipsei figurilor parentale. Aceasta lipsa a motivatiei se poate observa in comportamentul lor zilnic prin tendinta aproape permanenta de a amana lucrurile, o atitudine pasiva sau agresiva fata de ceilalti si fata de ei insisi, o lipsa de motive, interese, convingeri/ valori necesare pentru a actiona, pentru a initia si desfasura activitati de timp liber.
  Obiectivele proiectului urmaresc dezvoltarea atitudinii activ-participative atat a tinerilor voluntari mentori, cat si a tinerilor care traiesc cu trauma abandonului in centrele de plasament, lipsiti de motivatia de a actiona, de a-si trai propria viata. Suportul acordat acestor tineri se va realiza prin metode si tehnici inovative precum mentoratul, teatrul forum, tehnici de comunicare asertiva, consiliere experientiala, in scopul de a-i ajuta sa-si inteleaga si sa-si redimensioneze propria istorie de viata, sa o priveasca dintr-o alta perspectiva, mai luminoasa, parasind viziunea dramatica, sa-si dezvolte motive, interese personale, valori, sa socializeze fara teama de a fi respinsi, judecati, discriminati, sa-si descopere resursele si sa adopte un stil de viata sanatos constructiv, in locul celui autodistructiv, intr-o atmosfera de incredere si siguranta afectiva.  De asemenea, la finalul proiectului vor fi formati in metoda mentoratului 50 de reprezentanti ONG pentru a multiplica in retea programele de mentorat pentru tineri in comunitate.
  In concluzie, prin intermediul acestui proiect, tinerii voluntari mentori vor juca un rol activ in comunitatea din care fac parte, implicandu-se in rezolvarea problemelor sociale cu care aceasta se confrunta, ceea ce pune bazele cetateniei europene, in care respectarea drepturilor omului este o valoare.
Voluntarii mentori selectati in acest proiect sunt reprezentati de 11 elevi de liceu si 9 studenti la facultati de specialitate.

Programul de activitati realizat de catre voluntarii mentori pentru cei 20 de tineri institutionalizati este urmatorul:
- Dec 2008- Ian 2009: Cursuri de formare pentru voluntarii mentori, in scopul dezvoltarii abilitatilor necesare in lucrul cu tinerii din centrele de plasament.
- 31 Ian, 7 Feb,  14 si 21 Feb 2009: Consiliere de grup si dezvoltare personala prin metoda experientiala pentru diadele voluntar  mentor- tanar din centrul de plasament pentru identificarea principalelor nevoi si probleme individuale care determina lipsa motivatiei de viata la tinerii institutionalizati.
- 27 Feb- 1 Martie 2009: Curs de teatru forum pentru tinerii din centrele de plasament pentru elaborarea unei scenete de teatru pe tema discriminarii lor in scoala, ce va fi prezentata in licee constantene in timpul activitatilor scolare.
- 2 Martie- 30 Aprilie: Planificarea si desfasurarea a 10 spectacole de teatru forum in licee.
- 3 Aprilie- 30 Iulie 2009: Activitati de mentorat de tip “peer to peer” intre fiecare voluntar mentor si tanarul cu care acesta lucreaza in vederea dezvoltarii unui model de relationare si atitudine necesar automotivarii pentru o viata responsabila.


- Septembrie 2009: Conferinta de presa si seminar de promovare si diseminare a rezultatelor, la care vor fi invitati principalii parteneri, profesori, directori, voluntarii mentori, tineri institutionalizati, presa, parteneri locali.
- Octombrie- Noiembrie 2009: Instruirea a 50 de reprezentanti ONG in metodele proiectului si crearea unei retele de mentori.

Multumim pe aceasta cale Inspectoratului Scolar Judetean Constanta care a sustinut de fiecare data  efortul tinerilor elevi de a se forma ca voluntari mentori pentru comunitate, profesorilor diriginti care lucreaza cu acesti tineri si nu in ultimul rand Directiunii liceelor din care provin si care au ingaduit absenta lor de la ore atunci cand s-a impus ca activitatile de voluntariat sa se desfasoare in timpul orelor de curs, astfel incat cat mai multi elevi sa beneficieze de modelul de viata promovat de voluntarii mentori.
Multumim Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului- D.G.A.S.P.C Constanta pentru sprijinul acordat acestei initiative dedicate copiilor si tinerilor institutionalizati, Doamnelor Sef de centru din centrele de plasament cu care lucram, psihologilor care ne sunt alaturi si nu in ultimul rand copiilor pentru experienta pe care ne-o ofera de fiecare data cand ne primesc alaturi de ei!

Pentru mai multe informatii puteti contacta:
Psiholog Roxana DIACONU                                                                         Andreea IONASCU
Specialist si coach in cadrul acestui proiect                                                   Coordonator proiect

                                                           Tel: 0241/ 522012,  0723448726

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii