Radu Mazăre trebuie să-și ceară scuze pentru modul rușinos în care arată Cazinoul

10 Sep, 2013 13:57
ZIUA de Constanta
1171
Marime text
Primarul Radu Mazăre nu a reușit, în trei mandate, să repare Cazinoul. Acum vrea să ne facă să credem că fondurile europene sunt soluția.
Cel mai important vinovat pentru situația dezastruoasă în care se află clădirea este chiar edilul Constanței, care nu a găsit nicio soluție în tot acest timp.
Îi reamintim lui Radu Mazăre că acum șase ani, în data de 4 octombrie 2007, propunea Consiliului Local Constanța încheierea contractului de concesiune nr. 133098 între municipalitate și o firmă israeliană, contract care nu s-a derulat.
Presiunea publică și dorința constănțenilor de a păstra acest simbol în proprietatea municipalității sunt singurele motive care, în cele din urmă, i-au împiedicat pe primar și pe acoliții săi să ducă la îndeplinire planul de a vinde clădirea.
Considerăm că, dacă ar fi dorit, primarul ar fi putut reabilita Cazinoul chiar și cu fonduri proprii. În cei 13 ani de mandat, ar fi putut să aloce câte 500.000 – 600.000 de euro pe an, sume cu care până acum clădirea și-ar fi recăpătat strălucirea de altă dată. Ar fi trebuit numai ca primăria să plătească mai puțini bani pentru promovarea propriei imagini în trusturile media pe care le dețin apropiații lor.
Dacă ar fi avut curiozitatea să călătorească în orașe ca Sibiu sau Brașov, și nu numai în Brazilia și Madagascar, ar fi văzut că primarii de acolo au reușit să reabiliteze centrele istorice, care atrag acum zeci de mii de turiști străini.
Mazăre a transformat însă Constanța într-un cartier al Mamaiei, concentrându-și toată atenția asupra stațiunii,lăsând de izbeliște orașul și oamenii care l-au votat.
Acum, în ceasul al 12-lea, reprezentanții primăriei ne dau asigurări că vor începe, undeva, în decursul anului viitor, lucrările de renovare. Un prilej numai bun pentru a strica din nou străzile din zona peninsulară, care se repară acum. Vorba românului: unde nu-i cap, vai de... Cazino.
Pentru tot timpul pierdut și pentru faptul că simbolul orașului a ajuns în starea jalnică în care se află, îi cerem primarului Mazăre să-și ceară public scuze constănțenilor.
Andrei Popescu
Președinte Organizația de Tineret Constanța, Forța Civică

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii