Votează-ţi favoritul online!
Votează-ţi favoritul online!Concursul s-a desfăşurat în perioada 15 septembrie - 15 octombrie şi a avut ca tematică „Marea Neagra mai aproape de tine". Acesta s-a adresat tuturor pasionaţilor de fotografie, care au dorit ca, prin creaţiile lor, să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă zona costieră românească.
Vor fi acordate două premii: premiul I şi premiul publicului, pentru concursul online. Câştigătorul premiului I va fi stabilit de către un juriu format din 2 specialişti în artă fotografică, un reprezentant OMV - Petrom şi un reprezentant al Mare Nostrum. Criteriile, pe baza cărora se va face jurizarea, sunt: originalitatea modului de abordare, creativitatea, încadrarea în tematica dată, utilizarea tehnicilor specifice în realizarea compoziţiei, promovarea responsabilităţii sociale şi ecologice faţă de mediul marin. Cel de-al doilea premiu va fi acordat, la finalul concursului online, ca urmare a votului publicului.
„Creaţiile, pe care le-am primit, anul acesta, ne demonstrează, o dată în plus, că există destui oameni interesaţi de mediul înconjurător. Fotografiile au reuşit să surprindă atât frumuseţea biodiversităţii marine, cât şi gravele probleme cu care se confruntă litoralul românesc. Aşadar, cât deliberează juriul, aşteptăm şi publicul să-şi aleagă favoritul", a declarat Mihaela Cândea, director executiv ONG Mare Nostrum.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp