Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta

ro

30 May, 2012 19:47 2494 Marime text

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Având în vedere solicitarea transmisă de autorităţile italiene, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au solicitat Curţii de Apel Constanţa, în data de 29.05.2012, luarea măsurii arestării preventive, pentru punerea în executare a unei semnalări privind un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Italia, faţă de persoana solicitată RĂDULESCU IUSTIN (JUSTIN) VICTOR, cetăţean român.

Din actele transmise de autorităţile judiciare italiene rezultă că persoana solicitată RĂDULESCU IUSTIN (JUSTIN) VICTOR este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic organizat de droguri de mare risc, prev. şi ped. de disp. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în referire la dispoziţiile art. 2 lit. a şi b pct.11 şi lit. c din Legea nr.39/2003, modificată şi republicată, constând în aceea că, în perioada decembrie 2007 - aprilie 2008, în complicitate cu alte persoane şi făcând parte dintr-un grup organizat, acesta fiind de fapt capul organizaţiei, a coordonat, finanţat şi supervizat operaţiunile care urmăreau importul de narcotice, a cumpărat din America Latină, în mai multe rânduri, cantităţi de narcotice, respectiv 2.085 kg cocaină, 3.752,976 kg cocaină, 2.500/3000 kg cocaină, fiind transportate pentru expediere, cu o navă reţinută de autorităţile portugheze, cu o altă navă reţinută de autorităţile spaniole, precum şi cu alte două nave, nave cu pânze, operaţiuni desfăşurate pe teritoriul mai multor state.

De asemenea, se mai reţine că a importat, în complicitate cu alte persoane, în aceeaşi perioadă, cantitatea de 1.500 kg cocaină, transbordând încărcătura la bordul a două nave.

Cauza penală a fost înaintată Curţii de Apel Constanţa, spre competentă soluţionare.

PROCUROR GENERAL, BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ

ELENA GRECU ŞI RELAŢII CU PRESA procuror şef secţie Raluca Georgeta Ceauşu

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii