Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
Parchetului de pe lângă Judecătoria ConstanţaLa data de 01.08.2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu privire la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N.D , cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie, fapte prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.b, c din C.p din C.p, cu aplicarea art. 37 lit. b din C.p
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 31.07/01.08.2012, în jurul orei 21.40, în timp ce se afla pe Bd. Al. Lăpuşneanu la intersecţia cu str. Suceava, din mun. Constanţa, prin smulgere, inculpatul ar fi deposedat partea vătămată Tarcea Florica de o poşetă, creând un prejudiciu în valoare de 600 lei, iar în aceeaşi noapte, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla pe str. Soveja, ar fi deposedat pe partea vătămată A.V de o poşetă pe care o avea asupra sa, creând un prejudiciu în valoare de 450 lei.
Cercetările continuă în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi justei soluţionări a cauzei.
Purtătorul de cuvânt din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp