Propunere arestare - 24.02.2009
Propunere arestare - 24.02.2009
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA C O N S T A N Ţ A
3913
24.02.2009
COMUNICAT
În data de 24.02.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a propus Judecătoriei Constanţa, luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile, faţă de inculpatul MOLNAR MIHAI DANIEL de 38 ani din Com. Traian, jud. Bacău, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tâlhărie şi faţă de inculpatul ŞERBAN PETRU de 39 ani din Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut faptul că, în data de 23.02.2009, în jurul orelor 22.00, aflându-se într-un local situat pe aleea Topolog din Constanţa, au sustras un telefon mobil părţii vătămate P.R., iar pentru păstrarea bunului inculpatul Şerban Petru a folosit violenţa. De asemenea, în sarcina inculpatului Molnar Mihai Daniel s-a reţinut şi faptul că, cu ocazia audierii sale, şi-a declinat o identitate falsă în scopul împiedicării identificării sale, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse privative de libertate de doi ani pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului, aplicată de Judecătoria Bacău în anul 2007.
Inculpatul Şerban Petru nu are antecedente penale, iar inculpatul Molnar Mihai Daniel este recidivist, fiind anterior condamnat pentru fapte îndreptate împotriva patrimoniului. Niciunul dintre cei doi inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptelor.
PROCUROR BELCIUG DANA,
PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp