Propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul I.I cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie
Propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul I.I cercetat sub aspectul săvârşirii
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA
Compartimentul de informare şi relaţii publice
2406/VIII/3/2012
COMUNICAT DE PRESĂ
23.07.2012
La data de 23.07.2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul I.I cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, fapte prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c cu aplicarea art. 37 lit. a din C.p
În sarcina inculpatului I.I s-a reţinut că, în ziua de 03.07.2012, în jurul orei 13.00 ar fi deposedat partea vătămată C.C, prin smulgerea de la gât a unui lanţ de aur cu medalion, în timp ce aceasta se afla pe Aleea Topolog din mun. Constanţa, creând un prejudiciu în valoare de 300 lei, nerecuperat.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt.
Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp