Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta
Parchetul de pe langa Tribunalul ConstantaCompartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:
În seara zilei de 19 aprilie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de inculpaţii SPOREA ADRIAN COSMIN, de 37 de ani şi TĂNASE TEODOR SORIN, de 41 de ani, cercetaţi primul pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals material în înscrisuri oficiale, iar secundul pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, toate infracţiunile reţinute în sarcina celor doi inculpaţi fiind comise în formă continuată.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, în perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii delictuale, inculpatul SPOREA ADRIAN COSMIN, în calitate de funcţionar public la Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri la bugetul local Constanţa, în cinci rânduri a primit diferite sume de bani, între 250 şi 300 de lei, de la coinculpatul TĂNASE TEODOR SORIN, administrator al unei societăţi comerciale, pentru a îndeplini acte contrare atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de a întocmi şi elibera certificate fiscale contrafăcute (deşi beneficiarii aveau debite către bugetul local sau nu declaraseră la organele fiscale autovehiculele cumpărate), certificate pe care cel de-al doilea inculpat le folosea în mod fraudulos la înmatricularea unor autovehicule pentru diferiţi beneficiari. Din datele de anchetă a reieşit că inculpatul funcţionar public plăsmuia certificatele fiscale la calculatorul personal de la domiciliu, cu ocazia percheziţiei în locuinţa sa fiind găsită de altfel o ştampilă cu impresiunea Serviciului public de impozite, taxe şi alte venituri la bugetul local Constanţa.
În cursul zilei curente a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de cei doi inculpaţi, pentru 29 de zile, propunere ce a fost admisă de Tribunalul Constanţa, aşa încât aceştia au fost încarceraţi în Centrul de reţinere şi arest preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp