Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:16 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Propunere de arestare preventivă faţă de Croitoru Petre, pentru următoarele 29 de zile

ro

11 May, 2011 16:52 1610 Marime text

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA

11.05.2011

 COMUNICAT DE PRESĂ

Biroul de Presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În seara zilei de 10 mai 2011 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore a inculpatului CROITORU PETRE, de 62 de ani, din satul Dunărea, comuna Seimeni, judeţul Constanţa, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale până în prezent a relevat că, în după-amiaza zilei de 07 mai 2011, în jurul orelor 1400, în locuinţa comună din satul Dunărea, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cadrul unei relaţii conflictuale cvasipermanente, generată de atitudinea sa agresivă atunci când sa afla în stare de beţie şi când îşi ameninţa fratele cu moartea, inculpatul şi-a agresat fratele uterin (mamă comună), GROZEA STOIAN, pe care l-a izbit cu capul de pervazul ferestrei şi apoi i-a aplicat mai multe lovituri şi cu pumnul preponderent în zona capului. Deşi victima agresiunii a suferit leziuni cranio-cerebrale grave care i-au pus viaţa în primejdie, cu pierderea cunoştinţei, inculpatul a abandonat-o în locuinţă timp de două zile, iar când a observat starea de sănătate precară a acesteia, care horcăia, nu a făcut altceva decât să-i aprindă o candelă şi să aştepte să moară. În ziua de 09 mai 2011 sora lor a descoperit-o pe victimă în locuinţă, drept pentru care a solicitat ambulanţa şi a sesizat organele de poliţie despre incident, aşa încât cel agresat a fost transportat de urgenţă la spital şi, fiind supus unei intervenţii neurochirurgicale, i-a fost salvată viaţa.

În cursul zilei curente a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, pentru următoarele 29 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare, potrivit competenţei materiale şi teritoriale, Tribunalului Constanţa.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat este închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi şase luni.

BIROUL DE PRESĂ

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii