Propunere de arestare preventivă pe timp de 29 de zile faţă de Popa Valentin
Propunere de arestare preventivă pe timp de 29 de zile faţă de Popa ValentinBiroul de Presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:
În dimineaţa zilei de 17 august 2011, ora 0445 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul POPA VALENTIN, de 33 de ani, din staţiunea Eforie Nord, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi de lovire sau alte violenţe.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, în după-amiaza zilei de 16 august 2011, în jurul orelor 1700, aflându-se în centrul staţiunii Eforie Nord, lângă staţia de autobuze „Poştă”, după ce autoturismul său marca BMW 320 cu numere de înmatriculare bulgăreşti, în care se afla ca pasager, a acroşat la deplasarea neatentă în marşarier un microbuz de transport persoane oprit în staţie, inculpatul POPA VALENTIN, împreună cu învinuitul BONCĂTĂ NICOLAE-SORIN (şoferul autoturismului BMW), a săvârşit acte, gesturi şi manifestări, prin proferarea de cuvinte indecente şi injurioase sau săvârşirea de acţiuni violente care au adus atingere bunelor moravuri, au produs scandal public şi au tulburat ordinea şi liniştea publică în staţiunea Eforie Nord. În manifestarea huliganică, în timp ce el şi prietenul său se certau cu şoferul şi dispecerul microbuzului acroşat, inculpatul POPA VALENTIN s-a înarmat cu o crosă de golf, pe care a scos-o din portbagajul autoturismului şi cu care i-a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate MEMIŞ REDIN (dispecerul microbuzului), aşa încât i-a provocat acesteia leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. În timpul scandalului public, numitul B.N.E., funcţionar cu statut special al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a intervenit din public pentru a dezamorsa conflictul şi pentru a-i împiedica pe cei doi agresori din autoturismul BMW să îi mai lovească pe şoferul şi dispecerul microbuzului. În loc să se liniştească, învinuitul BONCĂTĂ NICOLAE-SORIN a încercat să-l lovească pe martorul intervenient B.N.E. cu un cuţit tip de tăiat „kebap” lung de 70 cm, aşa încât după ce a tras două focuri de avertisment în plan vertical, întrucât nu a reuşit astfel să-l convingă să renunţe la atacul cu „sabia”, agentul de penitenciar a executat alte două focuri de armă cu bile de cauciuc spre învinuit şi l-a rănit pe acesta. În aceste condiţii, învinuitul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost internat cu diagnosticul de plagă împuşcată în zona lateralo-cervicală stângă şi plagă împuşcată la hemitoracele stâng, iar după ce a primit îngrijiri medicale a rămas sub supraveghere medicală în spital.
În cursul zilei curente a fost formulată propunere de arestare preventivă pe timp de 29 de zile faţă de inculpatul POPA VALENTIN, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare, potrivit competenţei materiale şi teritoriale, la Judecătoria Constanţa.
Pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului reţinut sunt închisoarea de la unu la 5 ani în cazul ultrajului contra bunelor moravuri şi ordinii şi liniştii publice, respectiv închisoarea de la 6 luni la un an sau amenda în cazul lovirii sau altor violenţe.
BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp