Trimitere in judecata Octavian Bejenaru
Trimitere in judecata Octavian Bejenaru
25 Mar, 2010 21:02
ZIUA de Constanta
1596
Marime text
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA
25.03.2010
COMUNICAT DE PRESĂ
Prin rechizitoriul din data de 25 Martie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului BEJENARU OCTAVIAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev.de art. 183 C.Pen.
S-a reţinut în sarcina acestuia că în noaptea de 27/28 ianuarie 2010, puţin după miezul nopţii, într-una din camerele imobilului-vilă în construcţie din Constanţa, str. George Enescu, nr.12, în cursul unui conflict spontan, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, a agresat-o pe victima TUDOR CONSTANTIN, de 50 de ani, căreia i-a aplicat în mod repetat mai multe lovituri cu pumnii în zona capului şi cu un dreptar (poloboc) din aluminiu în zonele toracelui posterior şi a membrelor, provocându-i un volet costal (un număr de zece fracturi costale stângi), care a dus la moarte prin insuficienţă respiratorie acută, după care a abandonat cadavrul pe o movilă de zăpadă din faţa imobilului pentru a disimula producerea unui accident rutier.
BIROUL DE PRESĂ,

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii