Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:00 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestare - Ultraj la poliţist

ro

27 Oct, 2010 13:18 1536 Marime text
În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe DIMA TANI , din Tulcea, faţă de care se efectuează cercetări pentru comiterea mai multor infracţiuni printre care violare de domiciliu, ameninţare, loviri şi alte violenţe şi ultraj.

La data de 25.10.2010 în cauză a fost începută urmărirea penală faţă de DIMA TANI pentru comiterea infracţiunilor mai sus arătate. .

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 24/25.10.2010, în jurul orelor 04,00, numiţii DIMA TANI, DIMA VALENTIN şi DIMA ION au pătruns forţat într-un imobil de pe str.Urzicii, unde locuiau numiţii C. V. şi D. L.

Dima Valentin şi Dima Ion erau înarmaţi cu câte un levier , iar Dima Tani avea în mâini o sticlă de Whisky şi o sticlă de bere.

Toţi trei au început să îi lovească pe C.V. şi pe concubina acestuia, D. L. şi în acelaşi timp strigau că îi vor omorî.

La sosirea organelor de poliţie, Dima Tani , având în mână sticlele de whisky şi de bere a fost somat de către poliţişti să le lase jos şi să înceteze comportamentul agresiv.

Dima Tani nu a dat curs somaţiei poliţiştilor şi l-a lovit în aceste împrejurări cu pumnul pe unul dintre poliţişti, iar după aceea cu ciobul provenit de la sticla de bere pe care o spărsese de perete , a încercat să îl lovească şi pe celălalt .

Ulterior, inculpatul Dima Tani , fost imobilizat de organele de poliţie şi reţinut pentru cercetări.

Întrucât inculpatul prezenta un grad ridicat de pericol social , la data de 25.10.2010, Dima Tani a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, şi a fost prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunerea de arestare preventivă, propunere ce a fost însuşită iar inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 29 de zile.

PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ

JUDECĂTORIA TULCEA

PROCUROR DAN STEPANENCU

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii