Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:29 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - Parchetul de pe lângă tribunalul Tulcea

ro

29 Apr, 2011 13:46 896 Marime text
La data de 28 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a
definitivat cercetările în cauza privind pe P.F., faţă de care s-a dispus
punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată pentru
comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În fapt, s-a reţinut că în perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2009, în baza
aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul P.F., administrator al unei
societăţi comerciale din loc. Frecăţei, jud. Tulcea, nu a evidenţiat în
contabilitate un număr de 92 de facturi fiscale prin care se aprovizionase
cu marfă de la cinci furnizori, cu o valoare totală de 79.376 lei,
înregistrând venituri din revânzarea mărfurilor de 74.858 lei, pentru care
nu a evidenţiat şi nu a declarat la organele fiscale impozit pe profit în
sumă de 1.305 lei şi T.V.A. în sumă de 14.223 lei, cauzând bugetului d stat
un prejudiciu total de 15.528 lei. Până la finalizarea urmăririi penale
prejudiciul nu a fost acoperit de câtre inculpat.

Dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul
Tulcea.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de evaziune fiscală este
închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de
procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului
la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă
principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii