Trimitere in judecata pentru evaziune fiscala
Trimitere in judecata pentru evaziune fiscalaCauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Judecătoria Babadag.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de evaziune fiscală, comisă prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALUL TULCEA
PRIM -PROC. ADJ. LAURA SUBŢIRELUUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp