Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:48 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - Control judiciar - dare de mită - PT Suceava

ro

15 Jan, 2016 15:33 1469 Marime text
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, prin ordonanţa din data de 13 ianuarie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul moldovan marian andrei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Totodată, faţă de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că la data de 13 ianuarie 2016, inculpatul Moldovan Marian Andrei a fost surprins în flagrant în timp ce oferea martorului denunţător, agent de poliţie, suma de 200 lei (din cea de 300 lei propusă iniţial), pentru ca acesta din urmă să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu, respectiv să nu-i întocmească dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d din Legea 407/2006 (legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic), modificată şi completată prin Legea nr. 149/2015.

În cursul aceleiaşi zile, agentul de poliţie îl depistase în trafic pe inculpatul Moldovan Marian Andrei care transporta în autoturism coarne de cerb, fără a deţine documente de provenienţă, motiv pentru care acesta i-a adus la cunoştinţă inculpatului că urmează să întocmească acte de constatare a infracţiunii săvârşite, incriminate de prevederile actului normativ anterior menţionat (respectiv „transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii”).
 
            Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.       
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii