Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:45 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

ro

12 Jun, 2015 10:13 849 Marime text
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de spălare de bani provenite din săvârşirea de infracţiuni de punere la dispoziţia publicului de opere fără acordul titularilor, prin intermediul unor site-uri de tip „torrent”.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment, a rezultat că în perioada 2009 – 2014 suspecţii au pus la dispoziţia publicului, contra unor sume de bani, prin intermediul a două site-uri tip „torrent” opere protejate, valoarea sumelor obţinute din activităţi ilegale şi supuse procesului de spălare a banilor ridicându-se până în prezent la circa 2.000.000 lei.
În cursul zilei de azi, pe baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor, efectuează percheziţii în 10 locaţii din municipiul Bucureşti, fiind vizate sediile şi punctele de lucru a două societăţi comerciale care desfaşoară activităţi în domeniul comunicaţiilor electronice, precum şi locuinţele suspecţilor.
În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
 
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii