Comunicat - Trimitere în judecată - cumpărare de influenţă ş.a. - PCA Ploieşti

29 Feb, 2016 17:15
ZIUA de Constanta
2843
Marime text
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
În perioada decembrie 2008 – ianuarie 2013 (cu excepţia inculpaţilor Ene Rita, Ilie Viorica şi Moldoveanu Gheorghe), ceilalţi 16 inculpaţi au oferit sume de bani unor intermediari, care la rândul lor le-au remis lui Oniga Viorica (preşedinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Prahova) în vederea obţinerii unor indemnizaţii de handicap. Aceasta, în baza unor acte medicale falsificate, pretins eliberate de medici specialişti oftalmologi sau a unor acte medicale emise în fals, prin atestarea unor afecţiuni inexistente de către medicul Ghinea Maria, a dispus eliberarea unor certificate de încadrare în grad de handicap grav cu însoţitor.
Ca urmare a acestei încadrări, inculpaţii au beneficiat lunar de protecţie socială încasând necuvenit anumite sume de bani, după cum urmează: 10.796 lei - Baicu Vasile, 20.352 lei - Cristea Victor, 19.049 lei - Dinu Georgeta, 12.853 lei - Dumitrescu Gianina Mirela, 34.162 - lei Ene Rita, 25.005 lei - Filip Lucreţiu Savu, 42.192 lei - Florea Mihăiţă, 13.287 lei - Gogonea Luis-Zeno, 42.928 lei - Ilie Viorica, 36.393 lei - Irimia Roma, 59.277 lei – Marin Ioana, 43.231 lei - Moldoveanu Gheorghe, 5258 lei – Sâţă Daniela, 13.004 lei - Stoican Adrian, 61.888 – Stoican Maria, 19.767 lei Turescu Nicolae, 20.607 lei – Vasile Maria, 9.413 lei - Vişoiu Eleonora, 49.529 lei – Ariciu Aurelia.
Pentru recuperarea prejudiciului în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile (case şi terenuri).
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Prahova.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

- ARICIU AURELIA, BAICU VASILE, CRISTEA VICTOR, DINU GEORGETA, DUMITRESCU GIANINA-MIRELA, FILIP LUCREŢIU-SAVU, GOGONEA LUIS-ZENO, IRIMIA ROMA, MARIN IOANA, SÂŢĂ DANIELA, STOICAN ADRIAN, STOICAN MARIA, TURESCU NICOLAE, VASILE MARIA şi VIŞOIU ELEONORA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă, înşelăciune şi uz de fals;
- ARICIU MARIUS-LAURENŢIU sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă, complicitate la înşelăciune şi complicitate la uz de fals;
- ENE RITA, ILIE VIORICA şi MOLDOVEANU GHEORGHE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals.
În perioada decembrie 2008 – ianuarie 2013 (cu excepţia inculpaţilor Ene Rita, Ilie Viorica şi Moldoveanu Gheorghe), ceilalţi 16 inculpaţi au oferit sume de bani unor intermediari, care la rândul lor le-au remis lui Oniga Viorica (preşedinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Prahova) în vederea obţinerii unor indemnizaţii de handicap. Aceasta, în baza unor acte medicale falsificate, pretins eliberate de medici specialişti oftalmologi sau a unor acte medicale emise în fals, prin atestarea unor afecţiuni inexistente de către medicul Ghinea Maria, a dispus eliberarea unor certificate de încadrare în grad de handicap grav cu însoţitor.
Ca urmare a acestei încadrări, inculpaţii au beneficiat lunar de protecţie socială încasând necuvenit anumite sume de bani, după cum urmează: 10.796 lei - Baicu Vasile, 20.352 lei - Cristea Victor, 19.049 lei - Dinu Georgeta, 12.853 lei - Dumitrescu Gianina Mirela, 34.162 - lei Ene Rita, 25.005 lei - Filip Lucreţiu Savu, 42.192 lei - Florea Mihăiţă, 13.287 lei - Gogonea Luis-Zeno, 42.928 lei - Ilie Viorica, 36.393 lei - Irimia Roma, 59.277 lei – Marin Ioana, 43.231 lei - Moldoveanu Gheorghe, 5258 lei – Sâţă Daniela, 13.004 lei - Stoican Adrian, 61.888 – Stoican Maria, 19.767 lei Turescu Nicolae, 20.607 lei – Vasile Maria, 9.413 lei - Vişoiu Eleonora, 49.529 lei – Ariciu Aurelia.
Pentru recuperarea prejudiciului în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile (case şi terenuri).
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Prahova.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii