Parchetul - Inalta Curte de Casatie si Justitie
Parchetul - Inalta Curte de Casatie si JustitieProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:
STOICA ION, primar (la data săvârșirii infracțiunii) al oraşului Buftea, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
MARINESCU ADRIAN, împuternicit al firmei EXPERT LAND SERVICES (dezvoltator imobiliar), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Stoica Ion, în calitate de primar al oraşului Buftea, în baza unei înţelegeri anterioare, a primit la data de 20 decembrie 2008, de la inculpatul Marinescu Adrian, împuternicit al firmei EXPERT LAND SERVICES (proprietara unui teren din Buftea), cu titlu de mită, un autoturism MERCEDES 320 GL, în valoare de 86.544 euro, în schimbul efectuării unor demersuri legale în virtutea funcţiei. Demersurile primarului s-au referit la întocmirea/avizarea unor documente preliminare construirii unui ansamblu de locuinţe, în interesul comercial al unei firme private, precum şi la dezvoltarea infrastructurii în zona de interes a dezvoltatorului imobiliar. Concret, demersurile au avut în vedere includerea planului urbanistic zonal (PUZ) al terenului respectiv în planul urbanistic general (PUG) al oraşului Buftea, asfaltarea străzii de acces la terenul respectiv, asigurarea utilităţilor de apă şi canal pentru terenul respectiv în perspectiva construirii unui ansamblu de locuinţe pentru care coinculpatul Marinescu Adrian avea contract de exclusivitate pentru vânzarea locuinţelor ce urmau a fi construite de către dezvoltator.
În încercarea de a produce probe mincinoase referitoare la o pretinsă achitare a preţului autoturismului, la data de 14 ianuarie 2011, inculpatul Stoica Ion l-a instigat pe coinculpatul Marinescu Adrian să redacteze olograf şi să-i înmâneze o chitanţă care atesta, în mod nereal, ca acesta din urmă ar fi primit 56.000 euro în schimbul autoturismului. Documentul a fost depus de Stoica Ion la dosarul penal la data de 2 iunie 2011, astfel încât să denatureze faptele în favoarea sa.
În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra autoturismului marca Mercedes 320 GL, aflat în proprietatea lui Stoica Ion.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp