Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Propunere arestare preventiva Clanul Nuredin

ro

13 Oct, 2010 15:41 1256 Marime text
Nr. 990/VIII-1/2010                                                                                                                          
13.10.2010
                                                                                                       
COMUNICAT
 
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În urma probatoriului administrat de către procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sprijiniţi tehnic şi informativ de către Serviciul Român de Informaţii, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de 7 inculpaţi, după cum urmează:
· NUREDIN BEINUR sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  şantaj,  instigare la şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi complicitate la evaziune fiscală;
· NUREDIN ERCHIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, evaziune fiscală şi delapidare;
· BALABAN NELU MIHAI sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, complicitate la şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
· PĂDURE MANNIX sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
· NIŢOI CRISTINEL (ofiţer de poliţie judiciară) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului; 
· POP CONSTANTIN OVIDIU   sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj;
· POPA VALENTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de mărturie mincinoasă,  favorizarea infractorului, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în declaraţii.
Totodată, inculpaţii urmează să fie prezentaţi judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

 Probele administrate până în acest moment al urmăririi penale au relevat următoarea situaţie de fapt:
Începând cu anul 1999, inculpaţii Nuredin Erchin şi Nuredin Beinur, împreună cu alte persoane din anturajul lor, percepeau taxe de protecţie de la diverşi oameni de afaceri în schimbul promisiunii că-şi vor putea derula în linişte afacerile pe litoral. Taxele de protecţie se ridicau la câteva mii de euro anual. În ipoteza în care părţile vătămate depuneau plângeri penale la poliţie, inculpaţii, cu sprijinul unui poliţist de poliţie judiciară, reuşeau să stopeze cercetările în cauzele respective şi să muşamalizeze aflarea adevărului, prin obţinerea unor soluţii de netrimitere în judecată. Astfel, poliţistul acorda sprijin membrilor clanului Nuredin, direct sau indirect, contribuind prin acţiunile lui la exercitarea de presiuni asupra părţilor vătămate. Pentru a-şi pune în aplicare planurile, membrii clanului recurgeau de cele mai multe ori la ameninţări cu moartea la adresa persoanelor vătămate şi a membrilor familiilor acestora, atât în mod direct, cât şi prin mesaje telefonice, precum şi la distrugeri de bunuri cu scopul de a-i intimida. Cu titlu de exemplu, partea vătămată M.M. a cesionat celor doi inculpaţi, cu titlu gratuit, folosinţa unui teren (pe care erau amplasate unităţi comerciale al căror acţionar majoritar era partea vătămată), cesiune ce reprezenta, de fapt, taxă de protecţie (apreciată la valoarea de 15.000 euro/an). În momentul în care partea vătămată a încercat să-şi câştige drepturile în instanţă sau prin intermediul organelor de poliţie, inculpaţii, personal sau prin locotenenţii lor, au recurs la măsuri extreme constând în intrări în forţă pe terenul părţii vătămate, urmate de lucrări şicanatorii de escavare sau de distrugere a plaselor de protecţie şi demolare a schelelor folosite la renovarea unor imobile.
Totodată, cercetările au mai relevat şi faptul că printre activităţile infracţionale ale inculpaţilor se numără şi acţiuni de recuperare a unor datorii existente între persoane fizice, prin recurgerea inculpaţilor la metode de constrângere psihică a părţilor vătămate (ameninţări cu moartea, cu sechestrarea, molestarea sexuală, incendierea unor bunuri), exercitate de către „locotenenţi” ai celor doi inculpaţi.
Inculpatul Nuredin Beinur, în calitate de acţionar majoritar al unei societăţi comerciale, în urma unui control de natură economică, i-a determinat pe învinuita Delu Mariana (director general al societăţii comerciale) şi pe inculpatul Nuredin Erchin (administrator al aceleiaşi societăţi comerciale) să altereze, distrugă şi să sustragă acte contabile, în vederea prezentării unei situaţii contabile neconforme realităţii, în scopul ascunderii prejudiciului adus bugetului de stat, ca urmare a neachitării obligaţiilor fiscale prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a veniturilor realizate anterior de societatea comercială. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii