Trimitere în judecată - omor asupra unui membru al familiei

31 Mar, 2015 09:55
ZIUA de Constanta
887
Marime text
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BONDILĂ (fost CERCEL) DRAGOŞ – PETRICĂ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor asupra unui membru al familiei, profanare de cadavre sau morminte şi rele tratamente aplicate minorului.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 17 septembrie 2014, organele de urmărire penală au fost sesizate de către inculpatul Bondilă (fost Cercel) Dragoş Petrică cu privire la faptul că fiul său minor D.D.Ş. a dispărut de la domiciliu în ziua precedentă. În urma activităţilor investigativ-operative efectuate de către Serviciile de Investigaţii Criminale ale judeţelor Dâmboviţa şi Giurgiu, minorul a fost depistat pe raza judeţului Giurgiu. Cu această ocazie, minorul a precizat că a părăsit domiciliul din cauza faptului că a fost abuzat fizic şi psihic de către tatăl său vitreg, inculpatul Bondilă Dragoş Petrică, situaţie în care minorul a fost predat organelor de asistenţă socială şi protecţie a copilului din Judeţului Dâmboviţa.
La data de 2 octombrie 2014, minorul D.D.Ş. a încunoştiinţat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ 2 ani, tatăl său vitreg l-a lovit pe fratele său, B.M., în vârstă de 7 ani, provocându-i leziuni traumatice ce au condus la decesul minorului, acesta fiind îngropat în grădina din spatele locuinţei.
Cu ocazia cercetărilor la faţa locului indicat de către minor a fost găsit, la o adâncime de 45 cm faţă de nivelul solului, un craniu, fragmente osoase din regiunile taraco-abdominale, membre superioare, inferioare şi un fragment de pătură din material textil de culoare roşiatică, precum şi mai multe obiecte de vestimentaţie.
În urma analizării materialului osos de către Serviciul de Medicină Legală a Judeţului Dâmboviţa a rezultat că acesta este de origine umană, vârsta este de 5-6 ani, iar vechimea înhumării de circa 2 ani.
Raportul de expertiza medico-legală antropologică întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” a concluzionat că piesele osoase examinate provin de la un copil de sex masculin în vârstă de 6 ani (+/- 6 luni), decesul putând surveni cu cca. 2-3 ani anterior descoperirii osemintelor. De asemenea, raportul mai reţine faptul că leziunile traumatice osoase constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, moartea minorului fiind violentă.
Reamintim faptul că inculpatul a fost reţinut la data de 6 octombrie 2014 de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, iar prin încheierea din 7 octombrie 2014, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile, măsura fiind prelungită succesiv de către Tribunalul Bucureşti până la data de 4 aprilie 2015.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Dâmboviţa.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii