Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:38 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Severin - Aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen

ro

08 Jun, 2011 23:33 783 Marime text

Severin: "Întrebarea esenţială este aceea dacă toţi cetăţenii Uniunii Europene, indiferent de originea lor naţională, trebuie să fie trataţi în mod egal şi să beneficieze în aceeaşi măsură de drepturile fundamentale ale UE."

Strasburg, 8 iunie 2011

Europarlamentarul Adrian Severin, a depus, marţi, 7 iunie 2011, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European, o declaraţie scrisă pe tema Aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, în care afirmă că dezbaterea privind aderarea celor două state la Schengen a provocat reacţii dure motivate de pseudo-argumente şi standarde duble, în contextul crizei democratice şi de solidaritate cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană.

" Întrebarea esenţială este aceea dacă toţi cetăţenii Uniunii Europene, indiferent de originea lor naţională, trebuie să fie trataţi în mod egal şi să beneficieze în aceeaşi măsură de drepturile fundamentale ale UE" a subliniat deputatul european.

" Nu este vorba despre aspectele tehnice, nici despre securitatea frontierelor externe ale UE, despre migraţie sau eficienţa sistemului judiciar. [...]Este vorba despre coeziunea UE", a precizat Adrian Severin.

Europarlamentarul a adăugat că "este pur şi simplu ridicol să se vorbească despre o lipsă de pregătire la graniţele noastre estice atunci când vedem gradul ridicat de permeabilitate a frontierelor noastre sudice. Este revoltătoare promovarea unor agende politice naţionale pe seama aspiraţiilor cetăţenilor UE de origine română şi bulgară".

Severin a accentuat, în finalul declaraţiei scrise, necesitatea extinderii imediate a Spaţiului Schengen pentru a include România şi Bulgaria, motivând că problemele ridicate de apărarea graniţelor, de îmbunătăţirea capacităţii administrative şi a politicii de migraţie pot fi soluţionate "nu prin mai puţină, ci prin mai multă Europă".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii