Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Andreea Paul, PDL - USL investeşte în clientela politică, servicii speciale şi Parlament în detrimentul stimulării competitivităţii economice

ro

29 Oct, 2013 18:51 921 Marime text
USL investeşte în clientela politică, servicii speciale şi Parlament în detrimentul stimulării competitivităţii economice, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul, referindu-se la proiectul de rectificare bugetară aflat pe masa Guvernului.
 
Ea le-a solicitat celor de la PSD şi PNL să vină cu soluţii care să ducă la deblocarea mediului de afaceri. În opinia sa, Executivul a fost silit să recurgă la o a doua rectificare negativă pentru a astupa găurile unei guvernări incompetente. “Creşterea economică nu se regăseşte în buget”, a accentuat Andreea Paul.
 
Ea a arătat că PNL şi PSD au cheltuit în medie cu 7,7 milioane de euro pe zi mai mult decât au încasat în primele 17 luni de guvernare.  Astfel, USL a acumulat în medie un deficit de aproximativ 230 de milioane de euro în fiecare lună de guvernare. “Investiţiile publice s-au redus cu 13%, în timp ce cheltuielile de personal au crescut cu 15%, iar cele cu bunuri şi servicii cu 12%, ceea ce înseamnă că în loc să investească, USL a alocat bani aparatului birocratic. Veniturile încasate din impozitul pe profit au scăzut cu 1,3%, ca urmare a deciziilor fiscale haotice. La sfârşitul lunii aprilie 2012 un român putea cumpăra cu 100 de lei 19 litri de benzină. Acum, cu aceeaşi sumă, mai putem alimenta maşina cu 18 litri”, a detaliat prim-vicepreşedintele PDL.
 
Guvernul ar trebui să ia în consideraţie adevăratele priorităţi – faptul că  România este pe ultimul loc în UE la calitatea infrastructurii, sănătate şi educaţie primară. În plus, avem al patrulea cel mai puţin primitor mediu de afaceri din UE, a arătat Andreea Paul. “Guvernarea Ponta dovedeşte pe zi ce trece cât de grav este să-i laşi unui copil jucăriile Puterii”, a conchis deputatul PDL, care a criticat faptul că principalele preocupări ale Guvernului ţin doar de risipa banului public.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii