Cătălin Ivan (PSD) - Românii plătesc din propriul buzunar de trei ori furtul PDL din bani europeni
Cătălin Ivan (PSD) - Românii plătesc din propriul buzunar de trei ori furtul PDL din bani europeniEurodeputatul PSD Cătălin Ivan a pledat la Strasbourg pentru o mai mare responsabilizare a autorităților naționale care gestionează fondurile europene și a atras atenția asupra faptului că, în prezent, cetățenii sunt păgubiți de trei ori de autoritățile care comit erori și fraude cu acești bani. Interventia a avut loc în cadrul dezbaterilor din plenul Parlamentului European, privind descărcarea bugetară a Comisiei Europene pentru anul 2009.
"În cazul unei plăți efectuate incorect de către autorități, cetățeanul și în același timp contribuabilul unei mici entități locale, de exemplu, va plăti de trei ori acestă eroare sau fraudă, fără să beneficieze niciodată de serviciul presupus. Prima dată prin contribuția sa bugetară, a doua oară, în mod negativ, nebeneficiind de fondurile sau serviciul presupus, iar a treia oară când statul vă returna banii la UE în cadrul corecțiilor financiare din bugetul de stat, deci tot din contribuțiile lui. Este aberant! Nu contribuabilul trebuie să plătească, ci cel ce a beneficiat în mod ilegal sau eronat de acești bani!", a susținut Ivan în plenul Parlamentului European, arătând că este nevoie de îmbunătățirea acestui mecanism, în așa fel încât să fie sancționați adevărații vinovați - autoritățile responsabile - și nu cetățenii.
Ivan a susținut si nevoia unei mai mari responsabilizări a factorilor politici care gestionează banii europeni, în special la cele de la nivel guvernamental. "Astăzi, aproape 80% din bugetul UE este executat de autoritățile naționale, însă responsabilitatea politică se află aproape exclusiv la nivelul comunitar. Consider că, atâta timp cât nu vom avea declarații naționale de gestiune obligatorii pentru toate statele membre și semnate la nivel ministerial, nu vom avea nici o responsabilitate suficientă din partea guvernelor naționale, care să garanteze o bună gestiune a fondurilor. La ora actuală, doar Danemarca, Olanda, Regatul Unit și Suedia au completat, pe bază voluntară aceste declarații. Le felicit și sper să servească drept exemplu celorlalte state membre, însa fără caracterul obligatoriu, nu cred că multe țări vor urma exemplul", a declarat europarlamentarul PSD.
Totodată, social-democratul a cerut un mecanism cu reguli clare și aplicabile tuturor statelor membre, neinfluențat politic, privind controlul modului de utilizare a banilor europeni. "Când dovezile sugerează o deficiență semnificativă în funcționarea sistemelor de gestiune și control ale unui stat membru, reacția trebuie să fie imediată și sistematică pentru orice stat si orice sumă!", a afirmat Cătălin Ivan.
Nu este pentru prima dată când europarlamentarul PSD scoate în evidență aceste deficiențe. Recent, Ivan arăta că, în timp ce românii sunt păgubiți și obligați să scoată bani din buzunar pentru sancțiunile UE, guvernanții încearcă să acopere fraudele prin raportări false, dând ca exemplu recentul scandal privind datele suspecte trimise către EUROSTAT și contestate de către forul european. Eurodeputatul a cerut în repetate rânduri Comisiei Europene verificarea raportărilor făcute de statele membre, inclusiv prin raportul său privind protecția intereselor financiare ale UE, adoptat de Parlamentul European la începutul lunii aprilie.
Europarlamentarul Cătălin Ivan (PSD) este membru în Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European, precum şi în Comisia specială privind provocările politice și resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp