Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:23 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CE răspunde la interpelarea Vioricăi Dăncilă privind reţeaua EURoma

ro

16 Mar, 2011 17:25 791 Marime text
Bruxelles, 16 martie 2011

Euroeuroparlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, a primit răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă privind măsurile vizate de executivul european pentru a asigura integrarea reală, eficientă şi durabilă a romilor şi încurajarea statelor membre pentru a folosi reţeaua EURoma pentru schimbul de cele mai bune practici.

Comisia precizează că, incluziunea socială și economică a romilor reprezintă în continuare o prioritate pentru UE. Aceasta necesită angajamentul deplin și eforturi comune din partea autorităților naționale și locale, a societății civile și a instituțiilor UE. În aprilie 2010, Comisia a adoptat o Comunicare privind integrarea socială și economică a romilor în Europa, care subliniază un program ambițios în vederea sporirii eficacității incluziunii romilor și definește principalele provocări viitoare.

"În această comunicare Comisia a evidențiat deja posibilitatea oferită de rețeaua EURoma pentru dezvoltarea suplimentară a schimburilor de experiență în rândul administrațiilor naționale cu privire la programele de succes care vizează romii și a încurajat statele membre să ia parte la această rețea", se arată în răspunsul comisarului european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding.

Potrivit oficialului european, rețeaua EURoma a organizat un seminar cu privire la modificarea recentă a articolului 7 din Regulamentul FEDR (în octombrie 2010), care creează premisele necesare pentru intervenții integrate și dezagregate pentru incluziunea romilor, în domeniul locuințelor. Statele membre au, de asemenea, posibilitatea de a face schimb de experiențe, inclusiv prin Platforma europeană privind incluziunea romilor și prin evaluări inter pares în domeniul ocupării forței de muncă și al politicilor de incluziune socială.

Mai mult, în aprilie 2011, Comisia va prezenta un cadru al UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor. Acest cadru se va baza, în special, pe eforturile depuse de Grupul operativ privind romii, înființat de Comisie în septembrie 2010 pentru a analiza utilizarea și eficacitatea fondurilor UE și naționale de către toate statele membre, alocate incluziunii romilor. Cadrul UE are rolul de a asigura o monitorizare mai mare eficientă a eforturilor depuse la nivel național și european și a sprijinului acordat în legătură cu integrarea romilor. Scopul acestuia va fi de a se asigura că statele membre utilizează toate instrumentele necesare pentru a facilita integrarea comunităților de romi în societatea europeană, se menţionează în răspunsul executivului european.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii