Comisia Europeana ii raspunde Dacianei Sarbu cu privire la sprijinul UE pentru irigatii - Joi, 18 Februarie 2010

18 Feb, 2010 17:57
ZIUA de Constanta
1629
Marime text
Bruxelles,
18 februarie 2010
Eurodeputata PSD Daciana Sârbu, membră a Comisiilor pentru mediu respectiv agricultură ale Parlamentului European, a primit răspunsul Comisiei Europene la întrebarea sa scrisă privind sprijinul acordat de Uniunea Europeană pentru irigaţii. Doamna Sârbu interpelase executivul comunitar privind un sprijin, la nivel european, care să suplinească ajutoarele de stat pentru irigaţii, dar şi cu privire la ajutoarele pe termen scurt prevăzute de Comisie pentru a veni în sprijinul fermierilor în lupta cu efectele schimbărilor climatice.
În răspunsul CE, se arată că executivul comunitar este pe deplin conştient de problemele generate de secetă în România. "Schema de ajutoare pentru irigaţii, care a prevăzut finanţarea costului apei suportat de fermieri, nu a putut fi menţinută şi nici prelungită în 2010, deoarece constituie un ajutor pentru costurile de exploatare, care este interzis de normele UE privind ajutoarele de stat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru schema de ajutoare pentru energie. Normele UE privind ajutoarele de stat permit însă României să acorde ajutoare pentru investiţii destinate sistemelor de irigaţii şi sistemelor de furnizare a energiei", se arată în răspuns.
"De asemenea, pot fi acordate fermierilor ajutoare pentru sistemele de irigaţii prin intermediul politicii UE de dezvoltare rurală. În conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, astfel de ajutoare sunt însă limitate la ajutoarele pentru investiţii, cele pentru costurile de întreţinere şi exploatare fiind excluse", precizează executivul UE. În acest context, se menţionează că pentru orice ajutoare destinate sistemelor de irigaţii este necesară o evaluare a impactului asupra mediului.
Potrivit CE, Uniunea asigură, în actuala perioadă de programare (2007-2013), un buget de 8,022 miliarde euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru sprijinul financiar destinat măsurilor de dezvoltare rurală din România. Această sumă a fost suplimentată cu 102 milioane euro în urma adoptării Pachetului de redresare.
"În plus, Comisia ar dori să sublinieze că irigaţiile nu pot constitui unica soluţie pentru a face faţă secetei. Pentru adaptarea la condiţiile climatice şi de aprovizionare cu apă viitoare, s-ar putea să fie necesare şi schimbări ale practicilor agricole şi ale tipurilor de culturi. Al doilea pilon al Politicii agricole comune cuprinde, de asemenea, instrumente care pot contribui la atingerea acestui obiectiv, de exemplu măsurile de agromediu care sprijină conversia terenului arabil în păşune, reducând astfel consumul de apă pe terenurile agricole. Mai mult, comunicarea Comisiei privind deficitul de apă şi seceta cuprinde, de asemenea, opţiuni de politică prin care se conturează posibile căi de adaptare la lipsa de apă şi de îmbunătăţire a gestionării apei", se conchide în răspunsul Comisiei.
Mai jos aveţi textul intrebării doamnei Sârbu precum şi răspunsul Comisiei Europene
Întrebare Scrisă P-6602/09 din partea Dacianei Sârbu (S&D)
Subiect: Sprijin pentru irigaţii
România este unul dintre statele Uniunii Europene care resimte acut efectele schimbărilor climatice. Secetele prelungite din timpul verii periclitează în fiecare an culturile agricole, având consecinţe directe asupra productivităţii agricole.
În anul 2008, România a alocat ajutoare de stat în valoare de 620 de milioane de euro pentru sistemul de irigaţii şi, până la sfârşitul anului 2009, a putut păstra, conform principiului „sans cesse", ajutoarele de stat pentru irigaţii existente până la data aderării.
În luna septembrie a acestui an, Comisia Europeană a respins solicitarea României de a prelungi acordarea ajutoarelor de stat pentru irigaţii în anul 2010.
De asemenea, Guvernul a prevăzut o măsură care să permită furnizarea de energie ieftină pentru sistemul de irigaţii, dar Comisia a impus restricţii şi pe această variantă de sprijin, pentru că ar putea fi considerată ajutor de stat.
Având în vedere faptul că, pentru ca România să poată face faţă concurenţei de pe piaţa alimentară, este nevoie de o finanţare consistentă pentru irigaţii, mai ales în contextul în care această ţară se confruntă cu fenomene extreme cauzate de schimbările climatice.
În acest sens,
1. Prevede Comisia Europeană un altfel de sprijin, la nivel european, care să suplinească ajutoarele de stat pentru irigaţii?
2. Ce fel de ajutoare pe termen scurt prevede Comisia Europeană pentru a veni în sprijinul fermierilor în lupta cu efectele schimbărilor climatice?
P-6602/09RO - Răspuns din partea Comisiei Europene
Comisia este pe deplin conştientă de problemele generate de secetă în România. Schema de ajutoare de stat menţionată de distinsa membră a constat în ajutoare existente, supuse aşa-numitei „sunset clause" („clauza de încetare"), care a permis României să îşi adapteze ajutoarele existente înainte de aderare la normele aplicabile ale UE privind ajutoarele de stat într-o perioadă de trei ani după aderare. Schema de ajutoare pentru irigaţii, care a prevăzut finanţarea costului apei suportat de fermieri, nu a putut fi menţinută şi nici prelungită în 2010, deoarece constituie un ajutor pentru costurile de exploatare, care este interzis de normele UE privind ajutoarele de stat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru schema de ajutoare pentru energie. Normele UE privind ajutoarele de stat permit însă României să acorde ajutoare pentru investiţii destinate sistemelor de irigaţii şi sistemelor de furnizare a energiei.
De asemenea, pot fi acordate fermierilor ajutoare pentru sistemele de irigaţii prin intermediul politicii UE de dezvoltare rurală. În conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, astfel de ajutoare sunt însă limitate la ajutoarele pentru investiţii, cele pentru costurile de întreţinere şi exploatare fiind excluse.
Pentru orice ajutoare destinate sistemelor de irigaţii este necesară o evaluare a impactului asupra mediului. În mod concret, articolul 4 din Directiva cadru a apei (Directiva 2000/60/CE) prevede obligaţia statului membru de a proteja toate corpurile de apă, în special starea cantitativă a acestora. În consecinţă, ajutoarele pentru sistemele de irigaţii trebuie acordate numai dacă se asigură menţinerea echilibrului dintre captare şi realimentare.
Faptul că schimbările climatice şi gestionarea apei creează provocări specifice pentru agricultură şi zonele rurale a fost subliniat şi în contextul celor mai recente reforme ale Politicii agricole comune, respectiv al Bilanţului de sănătate al PAC şi al Pachetului de redresare. În regulamentul revizuit al Consiliului privind dezvoltarea rurală a fost identificată o gamă largă de măsuri de dezvoltare rurală cu ajutorul cărora pot fi abordate ambele aspecte: schimbările climatice şi gestionarea apei. Statul membru trebuie însă să decidă ce măsuri de dezvoltare rurală alege şi ce sume din bugetul total de dezvoltare rurală pe care îl are la dispoziţie utilizează pentru aceste măsuri.
UE asigură, în actuala perioadă de programare (2007-2013), un buget de 8,022 miliarde EUR din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru sprijinul financiar destinat măsurilor de dezvoltare rurală din România. Această sumă a fost suplimentată cu 102 milioane EUR în urma adoptării Pachetului de redresare.
În plus, Comisia ar dori să sublinieze că irigaţiile nu pot constitui unica soluţie pentru a face faţă secetei. Pentru adaptarea la condiţiile climatice şi de aprovizionare cu apă viitoare, s-ar putea să fie necesare şi schimbări ale practicilor agricole şi ale tipurilor de culturi. Al doilea pilon al Politicii agricole comune cuprinde, de asemenea, instrumente care pot contribui la atingerea acestui obiectiv, de exemplu măsurile de agromediu care sprijină conversia terenului arabil în păşune, reducând astfel consumul de apă pe terenurile agricole. Mai mult, comunicarea Comisiei privind deficitul de apă şi seceta cuprinde, de asemenea, opţiuni de politică prin care se conturează posibile căi de adaptare la lipsa de apă şi de îmbunătăţire a gestionării apei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii