Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:08 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat A. SEVERIN - Ridicarea imunitatii parlamentare

ro

23 Jun, 2011 17:50 868 Marime text

Bruxelles, 23 iunie 2011

În legătură cu votul din plenul Parlamentului European privind ridicarea imunităţii sale parlamentare, eurodeputatul Adrian Severin dă publicităţii următorul comunicat:

"Decizia Parlamentului European privind ridicarea imunităţii mele parlamentare este o decizie pe care o salut, întrucât deschide, după luni de ezitări şi acuzaţii nefondate, de demagogie şi minciună, calea anchetei asupra unei înscenări a cărei victimă, în loc să fie apărată, a fost executată public, fără respect pentru prezumţia de nevinovăţie sau dreptul la apărare. Am cerut mereu această anchetă şi este logic să o aştept cu încredere.

Ridicarea imunităţii face posibilă cercetarea. Faptul că această cercetare abia acum urmează să înceapă este în sine o dovadă că tot ceea ce s-a afirmat până acum este expresia unui justiţiarism rău şi mincinos. Din păcate, el nu m-a lovit doar pe mine, ci şi România care, prin mine, în ultimele luni, a pierdut importante poziţii de influenţă deloc uşor de recuperat. De aceea, bucuria multor români este absurdă.

Tot acest scandal este rezultatul unor manevre obscure prin care s-a urmărit decredibilizarea mea. Nu voi accepta niciodată ca interese economico-politico-mediatice meschine să mă învingă. Voi lupta până la capăt pentru a-mi demonstra nevinovăţia. A lupta pentru adevăr nu este o ruşine. Ruşine este să te desolidarizezi de cei nevinovaţi, punând reputaţia deasupra adevărului şi dreptăţii.

Imaginile prezentate obsedant de media sunt contrafăcute, false. Am obligaţia morală să scot la iveală adevărul din spatele acestei poveşti mincinoase. Ceea ce este cert deja este că nu am luat niciun ban şi nu am depus niciun amendament.

Pe de altă parte, ca european, deplâng maniera în care Parlamentul European a fugit de răspunderea care îi revenea şi a transferat cercetarea la nivelul autorităţilor naţionale, autorităţi care cu greu vor lămuri un eveniment în totalitate consumat la nivel european şi care nu au niciun interes legitim în cauză atâta timp cât faptele alegate nu au produs niciun prejudiciu şi nu au avut niciun impact în România. Sper că o asemenea eroare nu va transforma o problemă europeană într-un subiect al hărţuielii politice interne româneşti.

Întreaga istorie a acestui scandal a demonstrat vulnerabilitatea Parlamentului European pe care înscenarea pusă la cale de nişte agenţi provocatori l-a pus imediat în defensivă şi degringoladă, făcându-l să îşi elimine propriii membri, în loc să le apere onoarea. De aceea, sper ca încercările dificile şi nedrepte prin care am trecut şi încă mai trec, să dea impulsul necesar adoptării unor mecanisme clare de natură a-i apăra pe toţi membrii Parlamentului European împotriva repetării unor asemenea nedreptăţi. Lupta mea se dă în interesul tuturor!

Am fost, sunt şi voi fi un om integru care şi-a construit o viaţă publică şi o carieră profesională exemplare. Puţini au făcut pentru România şi pentru Uniunea Europeană ceea ce am făcut eu. Nimeni niciodată nu va putea şterge aceasta. Şi nimeni niciodată nu mă va putea opri să construiesc în continuare pentru România şi Europa."

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii