Corina Creţu, în delegaţie în SUA a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European
Corina Creţu, în delegaţie în SUA a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul EuropeanCOMUNICAT DE PRESĂ
Corina Creţu, în delegaţia în SUA a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European
Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare, participă, în SUA, la Conferinţa pentru Dialogul Transatlantic, în calitate de membră a delegaţiei Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. În perioada 10-15 iulie, Corina Creţu va avea, de asemenea, la Washington şi New York, discuţii privind ajutorul umanitar şi pentru dezvoltare, eficientizarea colaborării între principalii donatori internaţionali, relaţia UE-SUA-China în actualul context global, colaborarea cu FMI şi Banca Mondială în vederea depăşirii efectelor recesiunii. La Departamentul de Stat, europarlamentarul român va analiza cu partenerii americani rezultatele cooperării pentru ajutorarea populaţiei din Haiti în urma devastatorului seism de anul trecut.
Delegaţia europarlamentarilor socialişti va avea, în această săptămână, întâlniri cu Colin Powell, fost secretar de stat al SUA, cu o serie de membri ai Congresului american, între care John Boehner, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, cu reprezentanţi la vârf ai Departamentului de Stat, precum şi cu preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, economistul şef al FMI, Olivier Blanchard, vicepreşedintele Fundaţiei Carnegie pentru Pacea Internaţională, Marwan Muasher, preşedintele Institutului Naţional Democratic, Ken Wollack, secretarul general adjunct al ONU pentru egalitatea de gen, Michele Bachelet, preşedintele celei de-a 65-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Joseph Deiss, ambasadorii UE şi Poloniei în SUA, reprezentanţii permanenţi ai UE, Afganistanului, Egiptului, Israelului şi SUA la ONU.
În cadrul discuţiilor cu membrii Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, Corina Creţu va pleda în favoarea eliminării vizelor impuse românilor. ”Decizia de renunţare la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români aparţine Congresului american, după cum atenţiona şi ambasadorul SUA la Bucureşti, dl Gitenstein, cu prilejul Zilei Independenţei. Voi încerca, în cursul reuniunilor pe care le vom avea în această săptămână, la Washington si la New York, să conving partea americană că a venit timpul unei schimbări a politicii în materie de vize faţă de statele UE ai căror cetăţeni sunt încă discriminaţi în mod nejustificat”, a declarat Corina Creţu. Europarlamentarul român consideră că e nevoie de o relansare a presiunilor în favoarea includerii tuturor ţărilor Uniunii Europene în programul Visa Waiver, iar debutul preşedinţiei poloneze a UE constituie un moment favorabil în acest sens.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp