Corina Cretu Pentru implicarea UE in combaterea terorismului islamic din Sahel si respectarea drepturilor omului in Libia
Corina Cretu: Pentru implicarea UE in combaterea terorismului islamic din Sahel si respectarea drepturilor omuluiCOMUNICAT DE PRESA
Corina Cretu, vicepresedinte al Comisiei pentru Dezvoltare din Parlamentul European, a pledat, in sesiunea plenara de la Strasbourg, pentru implicarea mai ferma a UE in combaterea terorismului islamic din regiunea Sahel si pentru a determina respectarea drepturilor omului in Libia.
"Uniunea Europeana nu este doar o comunitate de interese economice, ci are ca fundament un set de valori de la care nu putem abdica in numele pragmatismului", a declarat Corina Cretu in plenul Parlamentului European, in cadrul dezbaterii privind acordul-cadru UE-Libia, cerand Comisiei Europene si Consiliului sa actioneze pentru o baza morala mai solida a cooperarii UE-Libia. Apreciind progresele facute in ultimii ani de autoritatile de la Tripoli, care au reusit sa treaca de la izolare si embargo, la deschidere si dinamism economic si diplomatic, europarlamentarul roman a cerut reinnoirea solicitarii de abolire de catre Libia a pedepsei capitale si de respectare a normelor internationale in materie de echitate juridica.
"O atentie aparte trebuie acordata problemei migrantilor si refugiatilor, atat celor extradati de catre Libia in tarile de origine, unde vietile le sunt expuse unor grave amenintari, cat si celor returnati de Italia in Libia, unde risca represalii dure. Pe de o parte, sunt necesare presiuni pentru adoptarea unei legislatii libiene in materie de azil si pentru acordul redeschiderii birourilor Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati, care avea in evidenta, in Libia, aproape 13.000 de refugiati si solicitanti de azil. In ceea ce priveste acordul de readmisie, ca parte a acordului-cadru dintre UE si Libia, solicit Consiliului sa renunte la aceasta intentie, intrucat ar fi vorba de repatrierea intr-o tara care incalca programat drepturile omului. Politica guvernului Berlusconi nu poate fi acceptata ca model, iar exceptia italiana nu trebuie sa devina regula europeana", a declarat Corina Cretu.
In cadrul dezbaterii referitoare la degradarea securitatii din regiunea Sahel, vicepresedintele Comisiei pentru Dezvoltare a precizat ca aceasta nu mai este doar o problema regionala. "Din pacate, a devenit o problema si a Uniunii Europene, o data cu intensificarea atacurilor carora le cad victime cetatenii europeni. In special rolul jucat de Al Qaida in zona subsahariana reprezinta o amenintare ce risca sa cunoasca o amploare grava, daca nu se va interveni in timp util pentru stoparea acestui rau in expansiune", a subliniat Corina Cretu, mentionand ca, pe langa pericolul terorist, Sahelul este o zona de tranzit pentru traficul de droguri si de arme, dar si un coridor pentru emigratia ilegala spre Europa.
Europarlamentarul roman a solicitat intarirea cooperarii UE cu autoritatile nord-africane, pentru imbunatatirea implicarii fortelor armate si de securitate din regiune in combaterea terorismului islamic. Corina Cretu a pledat si pentru sporirea eforturilor UE de stimulare a cooperarii regionale si pentru concentrarea intr-o mai mare masura a asistentei tehnice asupra sustinerii procesului de dezvoltare, in conditiile in care gruparile teroriste gasesc in Sahel un teren fertil din cauza saraciei populatiei si a fragilitatii autoritatii statale. "Cred ca ajutorul pentru dezvoltare, sporit si corect directionat, poate avea un rol esential in imbunatatirea situatiei din zona", a declarat Corina Cretu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp