Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:54 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corina Cretu va reprezenta Grupul Europarlamentar Socialist la Conferinta ONU pentru tarile cel mai puțin dezvoltate

ro

03 May, 2011 17:09 926 Marime text

Europarlamentarul Corina Cretu, vicepresedintele Comisiei pentru Dezvoltare, va reprezenta Grupul Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European la Conferința Organizatiei Natiunilor Unite privind țările cel mai puțin dezvoltate, care va avea loc la Istanbul între 9 și 13 mai. In cadrul unui schimb de opinii, organizat pe aceasta tema in cadrul Comisiei pentru Dezvoltare, ieri, la Bruxelles, cu Charles Gore, principalul autor al Raportului ONU privind tarile cele mai slab dezvoltate, Corina Cretu a pledat pentru realism in legatura cu planul de reducere la jumatate a numarului tarilor mai putin dezvoltate pana in 2020. Europarlamentarul social-democrat a criticat, de asemenea, inexistenta unui mecanism de monitorizare constanta a rezultatelor politicilor internationale pentru dezvoltare.

"In ciuda dublarii asistentei oficiale pentru dezvoltare intre 2000 si 2008 si a cresterii de peste cinci ori a investitiilor straine directe, ceea ce a permis o rata de crestere economica importanta in unele din tarile slab dezvoltate, evolutiile in planul dezvoltarii din aceste tari sunt sub asteptari. Situatia este ingrijoratoare, aceste tari fiind cele mai vulnerabile la socuri precum crizele financiare si alimentare, la schimbarile climatice, confruntandu-se, de asemenea, cu saracia extrema, lipsa infrastructurii si somajul in crestere", a atras atentia Corina Cretu.

Conferinta Organizatiei Natiunilor Unite privind țările cel mai puțin dezvoltate va viza situatia din 48 de tari, cu o populatie de 800 de milioane de locuitori ce sufera din cauza subdezvoltarii statelor in care traiesc. "Reuniunile anterioare s-au focalizat mai degraba pe principii, de aceea imi exprim speranta ca aceasta va fi orientata spre determinarea de rezultate, formuland indicatori clari pentru a putea reduce la jumatate numarul tarilor mai putin dezvoltate pana in 2020. Din cele 51 de tari slab dezvoltate - incluse in aceasta categorie de catre ONU in anul 1971, dintre care 33 sunt din Africa, 14 din Asia și Pacific și una din America Latină - in care 78% din populatie traieste cu mai putin de 1.25 dolari pe zi, doar trei si-au depasit conditia in ultimii ani", a declarat Corina Cretu.

Europarlamentarul roman considera ca aceasta realitate demonstreaza ca, din pacate, comunitatea internationala nu si-a dus la indeplinire angajamentele formulate in urma cu un deceniu, in Programul de actiune de la Bruxelles, iar guvernele celor mai sarace state ale lumii n-au dovedit vointa politica necesara. "E momentul sa ne concentram asupra coerentei politicilor pentru dezvoltare si a modalitatilor de implementare a unor mecanisme inovatoare de finantare, pentru a ajuta mai eficient aceste tari care trebuie incurajate sa implementeze politici adecvate", a precizat europarlamentarul Corina Cretu.

Primele conferinte ONU in acest domeniu au avut loc la Paris, in 1981 si 1990, iar cea mai recenta s-a desfasurat la Bruxelles in 2001.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii