Daciana Sarbu Ajutoarele alimentare trebuie mentinute in bugetul multianual al UE!
Daciana Sarbu: Ajutoarele alimentare trebuie mentinute in bugetul multianual al UE!29 martie 2012, Bruxelles
Daciana Sarbu: Ajutoarele alimentare trebuie mentinute in bugetul multianual al UE!
Daciana Sarbu, eurodeputata PSD, a solicitat azi Comisiei Europene sa garanteze ca programul de acordare a ajutoarelor alimentare pentru persoanele defavorizate va fi in continuare finantat din surse UE si va fi inclus in noul cadru financiar multianual. Declaratia a fost sustinuta in plenul Parlamentului European, in cadrul dezbaterilor cu reprezentantii CE pe tema viitorului acestui program dupa 2013.
„Discutiile referitoare la viitorul cadru financiar multianual au deja loc in prezent, dar continuarea acestui program nu este inca abordata public. De aceea, rog Comisia sa stabileasca unde anume va putea fi incadrat acest program in viitorul cadru financiar multianual, dar ma opun cu tarie oricarei tentative de impunere a co-finantarii nationale”, a subliniat eurodeputata, care a amintit ca peste 18 milioane de cetateni europeni au beneficiat de alimente prin acest program.
Acordul la care s-a ajuns in urma negocierilor inter-institutionale a fost pastrarea programului „alimente pentru persoanele cele mai defavorizate” cu aceeasi finantare din bugetul Uniunii pana in anul 2013, insa unele state membre s-au exprimat in favoarea eliminarii complete a acestui mecanism dincolo de anul 2013. „Saracia in Uniunea Europeana a fost adancita de criza economica. Ar fi inuman sa renuntam la acest program intr-o perioada care se anunta tot mai dificila. Saracia nu va disparea, ca prin minune, in 2013, deci nu avem voie sa abandonam un ajutor atat de necesar”, a declarat Daciana Sarbu.
Deputata europeana, membra in Comisia de Agricultura si dezvoltare rurala din PE, a solicitat institutiilor europene sa includa aceasta tema in discutiile privind noul cadrul financiar european, mentinand astfel finantarea europeana a programului si dupa 2013: „Acesta trebuie sa ramana un program european, asa cum a fost inca de la infiintarea sa, si sa se bucure de aceeasi finantare ca pana in prezent. As vrea sa cer Comisiei sa garanteze ca acest program nu va fi complet ignorat in discutiile privind trasarea noului cadru financiar multianual”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp