Declaratie de presa europarlamentar PNL Ramona Manescu
Declaratie de presa europarlamentar PNL Ramona Manescu
Ramona Mănescu, Coordonator ALDE în Comisia REGI a Parlamentului European
Strasbourg, 13 Septembrie 2011
"Premierul Boc ne-a anunţat astăzi că doamna ministru Udrea va avea o nouă marionetă: un minister care nu rezolvă problema absorbţiei fondurilor europene, ci este doar o interfaţă între România şi Uniunea Europeană. Este foarte clar că domnul Orban va fi doar un simplu purtător de cuvânt al doamnei Udrea, la Bruxelles, însă tot ea va fi cea care va gestiona fondurile europene.
USL a susţinut cu mult înainte ideea înfiinţării unui minister pentru fondurile europene, dovada în acest sens fiind programul de guvernare propus. Am propus un minister cu atribuţii specifice care să aducă plus valoare, iniţiative şi măsuri concrete în vederea simplificării şi eficientizării sistemului de accesare a fondurilor europene astfel încât să mai salvam ce se mai poate salva din banii care ne revin până la sfârşitul actualei perioade de programare.
Acesta trebuie să fie scopul unui guvern responsabil atunci când înfiinţează un astfel de minister şi, în niciun caz, cum să mai amăgească opinia publică din România, dar şi pe cei de la Bruxelles. Nu cred ca un minister marioneta aşa cum a fost propus de Emil Boc va rezolva problema României, ci un minister care să aibă puterea să revigoreze sistemul de accesare şi implementare a fondurilor europene şi să prezinte credibilitate la Bruxelles.
Semnalele pe care le primim din partea Comisiei Europene, prin intermediul comisarilor europeni, sunt foarte clare şi totodată îngrijorătoare: situaţia din România este dezastruoasă şi, DA, dacă lucrurile rămân aşa cum sunt acum, vom pierde banii care ne mai rămân de cheltuit. Din păcate, atât timp cât acest guvern lipsit de orice urmă de responsabilitate faţă de proprii cetăţeni, rămâne în funcţie, cu sau fără ministerul marionetă condus de Orban, riscul de a pierde aceşti bani este iminent."
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp