Eurodeputatul Ioan Enciu critică propunerea Franței privind includerea corupției printre criteriile de evaluare Schengen
Eurodeputatul Ioan Enciu critică propunerea Franței privind includerea corupției printre criteriile de evaluare
18 Mar, 2011 17:39
ZIUA de Constanta
939
Marime text
Bruxelles, 17 martie 2011
În cadrul dezbaterilor pe marginea noului mecanism de evaluare Schengen care au avut loc în Comisia de libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European, eurodeputatul Ioan Enciu a susținut că introducerea de noi criterii de evaluare Schengen trebuie să fie bazată pe date tehnice cuantificabile și neinterpretabile politic iar statele candidate care au trecut deja cu succes de ansamblul evaluărilor nu ar trebui supuse altor reguli decât cele stabilite anterior.
În calitate de raportor din umbră din partea Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni (S&D), Ioan Enciu a arătat că regulile de evaluare trebuie să fie aceleași pentru statele candidate și cele deja membre ale spațiului Schengen având în vedere că "criteriile după care se realizează aceste evaluări sunt aceleași, indiferent de statut, și se bazează pe prevederile acquis-ul Schengen". Răspunzând unei remarci a reprezentantului Guvernului francez care propunea includerea de noi criterii de evaluare care să facă referire la corupție și crimă organizată, europarlamentarul român a ținut să sublinieze că "eventualele noi criterii trebuie să fie relevante, clar definite și delimitate astfel încât să nu poată fi interpretabile din punct de vedere politic". El a arătat, în acest sens, că "este extrem de dificil, dacă nu imposibil, să se măsoare în mod obiectiv gradul de corupție dintr-o anumită țară".
Referindu-se la posibilitatea includerii de sancțiuni în cazul nerespectării acquis-ului Schengen, Ioan Enciu a declarat că "aceste sancțiuni ar trebui să fie progresive, în funcție de gravitatea problemelor și, în plus, trebuie avută în vedere și posibilitatea acordării de asistență prealabilă statului membru cu probleme, în acord cu principiul solidarității".
În final, eurodeputatul PSD a subliniat importanța informării depline a Parlamentului European cu privire la rezultatul vizitelor de evaluare "pentru a evita problemele recente privind accesul deputaților europeni la rapoartele de evaluare Schengen ale României și Bulgariei".

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii