Europa împotriva huliganilor, a agenţilor necinstiţi şi a pariurilor ilegale

02 Feb, 2012 20:42
ZIUA de Constanta
883
Marime text
Combaterea dopajului, violenţa pe stadioane,
aranjarea meciurilor şi activităţile ilegale ale agenţilor jucătorilor reclamă o
acţiune mai coordonată la nivel european, conform unei rezoluţii adoptate de
Parlamentul European la 2 februarie.
"Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a determinat o revoluţie în sport, deoarece a creat pentru prima dată o bază juridică pentru deciziile în acest domeniu, articolul 165", a declarat raportorul Santiago Fisas Ayxela (PPE, ES) în cadrul dezbaterilor de miercuri seara.
Susţinerea practicării sportului de către femei
Deputaţii europeni cer ca UE să identifice şi să elimine toate obstacolele care ar putea împiedica tinerele fete de la practicarea unui sport. Ei subliniază de asemenea că "interdicţia de a participa la activităţile sportive şcolare, printre care înotul, impusă de unii părinţi fetelor imigrante, nu poate fi tolerată sau scuzată din raţiuni culturale sau religioase". O mai bună reprezentare a femeilor în instanţele de conducere ale federaţiilor sportive ar putea contribui la promovarea practicilor sportive printre femei.
Lista neagră a huliganilor
Parlamentul solicită ca suporterilor violenţi sau celor care au avut un comportament discriminatoriu să le fie interzis accesul pe toate stadioanele europene. O bază de date europeană ar trebui să permită autorităţilor naţionale să respecte aceste interdicţii pentru meciurile internaţionale care se desfăşoară pe teritoriul lor. Deputaţii cer statelor membre şi federaţiilor sportive punerea în aplicare a unei politici mai ferme împotriva manifestărilor de homofobie şi de rasism în sport.
Penalizarea dopajului
În vederea unei mai bune protecţii a sportivilor, deputaţii sugerează ca traficul de substanţe dopante să fie asimilat traficului de droguri ilegale. Pentru a combate activităţile de aranjare a meciurilor, de spălare a banilor, precum şi pariurile ilegale, deputaţii solicită penalizarea acestor activităţi frauduloase şi crearea unui sistem de licenţe pentru operatorii de pariuri.
Reglementarea activităţii agenţilor jucătorilor
Profesia de agent ar trebui reglementată, conform deputaţilor europeni. Agenţii jucătorilor ar trebui să facă proba unei calificări profesionale minime, să aibă sediul pe teritoriul UE, să obţină o licenţă şi să respecte un cod de conduită comun. Un nou registru european ar trebui să includă numele tuturor jucătorilor pe care un agent îi reprezintă. Agenţii ar trebui de asemenea să fie remuneraţi în mod eşalonat, pe durata întregului contract, şi nu doar în momentul transferului unui jucător.
Facilitarea dublei cariere a sportivilor
Autorităţile naţionale ar trebui să garanteze sportivilor de nivel înalt învăţământ adecvat, ca şi programe speciale pentru cei care doresc să îşi continue studiile universitare. Recunoaşterea europeană a calificărilor şi experienţei sportive ar trebui să încurajeze mobilitatea sportivilor şi antrenorilor prin intermediul unui program de schimburi, un fel de Erasmus pentru sportivi.
Rezoluţia a fost adoptată cu 550 de voturi pentru, 73 împotrivă şi 7 abţineri.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii