Folosirea potenţialului senioarelor este importantă pentru tinerele generaţii
Folosirea potenţialului senioarelor este importantă pentru tinerele generaţiiStrasbourg, 14 septembrie 2011
Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg că, " într-o lume a globalizării, solidaritatea între generaţii şi, mai ales, folosirea potenţialului senioarelor este importantă pentru formarea profesională a tinerelor generaţii".
Declaraţia doamnei Dăncilă a fost făcută cu ocazia dezbaterii raportului referitor la situaţia femeilor care se apropie de vârsta de pensionare.
" Exemplul şi experienţa femeilor în vârstă reprezintă o valoroasă resursă economică şi constituie un adevărat rezervor de experienţă care poate deveni un real sprijin pentru comunitate ", a declarat deputata europeană.
Potrivit eurodeputatului român, este "necesară încurajarea tuturor măsurilor care contribuie la îmbunătăţirea politicilor de egalitate de şanse, astfel încât să fie evitate, pe cât posibil, existenţa unor atitudini discriminatorii faţă de femeile care se apropie de vârsta pensionări".
"Cred de asemenea că trebuie încurajată reluarea activităţii profesionale după concediul de creştere a copilului, precum şi reconversia profesională, pentru a evita sincope în procesul de promovare şi evoluţie în carieră şi pentru a evita lipsa unei pensii adecvate la final de carieră", a concluzionat doamna Dăncilă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp