Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:38 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioan Enciu a primit raspunsul CE privind protectia datelor cetatenilor UE - Bruxelles, 22 februarie 2009

ro

22 Feb, 2010 18:28 1064 Marime text
ion_sd.jpgEuroparlamentarul PSD Ioan Enciu, membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, a primit răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă privind protecţia datelor. Enciu întrebase executivul european: cum vor putea fi realizate în practică cerinţele vizând protecţia datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în momentul creşterii schimbului de informaţii la nivelul statelor Uniunii Europene; respectiv care vor fi mecanismele concrete de control folosite pentru protecţia datelor.

"Comisia doreşte să se asigure că, în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, cadrul juridic al UE continuă să ofere un răspuns adecvat la protecţia acestui drept fundamental în secolul XXI şi răspunde provocărilor generate de dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii şi de impactul acestora asupra prelucrării datelor cu caracter personal. Prin desemnarea unui vicepreşedinte care este responsabil în mod specific de drepturile fundamentale, noua Comisie arată cu claritate importanţa politică pe care o acordă unor aspecte precum protecţia datelor, care va juca un rol însemnat şi va deveni mai vizibilă în următorii cinci ani", se arată în răspunsul Comisiei Europene.

Potrivit, executivului comunitar, în mai 2009, Comisia a organizat o conferinţă amplă pe tema protecţiei datelor şi în iulie 2009 a lansat o consultare publică privind viitorul cadru juridic pentru dreptul fundamental la protecţia datelor cu caracter personal, consultare încheiată în decembrie 2009.

"Contribuţiile primite vor fi utilizate de Comisie în cadrul evaluării efectuate în vederea stabilirii unui cadru juridic modern şi cuprinzător pentru protecţia datelor, astfel cum se prevede în Programul de la Stockholm şi luând pe deplin în considerare noul context instituit de Tratatul de la Lisabona", se conchide în răspunsul CE.

Mai jos aveţi textul integral al întrebării adresate de Ioan Enciu, respectiv răspunsul CE


ÎNTREBARE SCRISĂ E-6117/09 - Comisiei Europene
de Ioan Enciu (S&D)

Subiect: Protecţia datelor


Programul Stockholm aduce în discuţie necesitatea unui echilibru între schimbul de informaţii şi protecţia datelor cu caracter privat.

Odată cu intensificarea cooperării internaţionale, a liberei circulaţii în interiorul UE, implicit se va utiliza mai intens baza de date cu caracter privat. Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor IT, pe lângă efectele pozitive pe care le generează, va da naştere concomitent la noi ameninţări în ceea ce priveşte protecţia datelor personale.

În opinia mea, în prezent există un decalaj între dezvoltarea noilor tehnologii şi nivelul de protecţie corespunzător acestora, inclusiv de evaluare a impactului pe care inovaţiile recente îl pot genera. Cred că este necesară elaborarea unor mecanisme complexe de control în acest sens.

Aş dori să întreb Comisia cum vor putea fi realizate în practică cerinţele vizând protecţia datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în momentul creşterii schimbului de informaţii la nivelul statelor membre ale UE? Care vor fi mecanismele concrete de control folosite pentru protecţia datelor?

E-6117/09RO

Răspunsul oferit de Comisie


Comisia doreşte să se asigure că, în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, cadrul juridic al UE continuă să ofere un răspuns adecvat la protecţia acestui drept fundamental în secolul XXI şi răspunde provocărilor generate de dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii şi de impactul acestora asupra prelucrării datelor cu caracter personal. Prin desemnarea unui vicepreşedinte care este responsabil în mod specific de drepturile fundamentale, noua Comisie arată cu claritate importanţa politică pe care o acordă unor aspecte precum protecţia datelor, care va juca un rol însemnat şi va deveni mai vizibilă în următorii cinci ani.

În mai 2009, Comisia a organizat o conferinţă amplă pe tema protecţiei datelor şi în iulie 2009 a lansat o consultare publică privind viitorul cadru juridic pentru dreptul fundamental la protecţia datelor cu caracter personal. Aceasta s-a încheiat în decembrie 2009.

Contribuţiile primite vor fi utilizate de Comisie în cadrul evaluării efectuate în vederea stabilirii unui cadru juridic modern şi cuprinzător pentru protecţia datelor, astfel cum se prevede în Programul de la Stockholm şi luând pe deplin în considerare noul context instituit de Tratatul de la Lisabona.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii