Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:30 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O „notă scrisă privind drepturi" pentru procese echitabile în UE

ro

13 Dec, 2011 23:41 768 Marime text

Orice suspect sau acuzat din UE trebuie să fie informat prompt despre drepturile sale procedurale într-un limbaj uşor de înţeles, spune o nouă lege europeană adoptată de Parlamentul European marţi, 13 decembrie. Orice suspect arestat sau deţinut ar trebui să primească o „notă scrisă privind drepturile sale". Deputaţii au completat textul adăugând dreptul de a nu spune nimic, dreptul la îngrijire medicală de urgenţă, precum şi dreptul de a contacta rudele..

Această nouă directivă, pentru care a fost obţinut acordul statelor membre, stabileşte standarde minime la nivelul UE pentru a asigura dreptul la informare în cadrul procedurilor penale.

Astăzi, cetăţenii arestaţi şi acuzaţi de o infracţiune nu pot fi siguri că vor fi corect informaţi despre drepturile lor în UE. În unele state membre, primesc doar informaţii verbale cu privire la drepturile lor procedurale, în timp ce în altele informaţiile le sunt prezentate în scris, dar sunt tehnice, complexe şi furnizate numai la cerere.

„Noua directivă reprezintă un punct principal în asigurarea unui proces echitabil pentru persoanele suspecte sau acuzate în UE, graţie dezvoltării standardelor de egalitate. Drepturile cetăţenilor noştri sunt consolidate. Oamenii nu îşi pot exercita drepturile decât dacă ştiu care sunt acestea. Parlamentul European a reuşit să extindă lista drepturilor în privinţa cărora trebuie furnizate informaţii la cele care se referă la îngrijire medicală de urgenţă şi dreptul de a contacta rudele", a arătat Raportorul de la comisia pentru libertăţi civile, social-democrata germană Birgit Sippel.

Informaţia este cerută înaintea primului interviu realizat de poliţie

Orice persoană suspectată sau învinuită de comiterea unei infracţiuni trebuie să fie informată prompt cu privire la cel puţin următoarele drepturi procedurale:

• dreptul de a fi asistat de un avocat
• orice drept la consultanţă juridică gratuită şi condiţiile pentru obţinerea acesteia

• dreptul de a fi informat cu privire la învinuire
  • dreptul la interpretare şi traducere
• dreptul de a păstra tăcerea.
Informaţiile trebuie furnizate oral sau în scris înainte de primul interogatoriu oficial al persoanei suspectate sau învinuite de către poliţie sau de către o altă autoritate competentă.

O „notă scrisă privind drepturile" din momentul arestării

Autorităţile vor fi obligate să ofere oricărei persoane arestate, deţinute sau care este subiectul unui mandat de arestare european o „notă scrisă privind drepturile". Pe lângă informaţiile menţionate mai sus, nota privind drepturile trebuie să cuprindă şi informaţii cu privire la:

  • dreptul de acces la documentele cauzei
• dreptul de a informa o persoană sau autorităţile consulare

• dreptul de acces la asistenţă medicală de urgenţă
• numărul de ore/zile pentru care persoana poate fi privată de libertate înainte de a fi adusă în faţa unei autorităţi judiciare.

Nota privind drepturile trebuie să cuprindă, de asemenea, informaţii de bază cu privire la orice posibilitate de contestare a legalităţii arestării, de obţinere a unei revizuiri a reţinerii sau de solicitare a eliberării provizorii.

Directiva oferă şi un model indicativ pentru o astfel de notă privind drepturile. Statele membre nu sunt obligate să respecte acest model, putându-l modifica pentru a-l adapta la normele de drept intern şi pentru a adăuga alte informaţii utile.

După adoptare, statele membre vor avea la dispoziţie doi ani pentru a transpune directiva în legislaţia naţională.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii