Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:47 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petitia care solicita redeschiderea adoptiilor internationale a fost inchisa de Comisia PETI a PE

ro

23 Mar, 2010 19:22 1294 Marime text

victor_bostinaru.jpgBruxelles, 23 martie 2010

Petiţia organizaţiei italiene "Amici dei bambini", prin care se solicita redeschiderea adopţiilor internaţionale de către România, a fost închisă, marţi, la propunerea europarlamentarului PSD Victor Boştinaru şi cu acordul tuturor membrilor Comisiei de petiţii a Parlamentului European (PETI). Boştinaru, coordonatorul socialiştilor şi democraţilor europeni (S&D) în PETI, s-a pronunţat de altfel împotriva acestei petiţii luni seara, cu ocazia dezbaterii acesteia în Comisie.

Petiţia (nr. 1120/2009), înaintată de Marco Griffini în numele organizaţiei "Amici dei Bambini" ("Prietenii copiilor", n.red.), avea ca obiect "respectarea de către România a convenţiilor internaţionale referitoare la drepturile copilului". Prin petiţie s-a solicitat redeschiderea adopţiilor internaţionale respectiv sancţionarea României conform art. 7 din Tratatul Uniunii Europene. Petiţia a fost susţinută, iniţial, de Preşedinta PETI, doamna Erminia Mazzoni (PPE, "Il Popolo della Libertà" - partidul premierului italian Silvio Berlusconi, n.red.).

"Închiderea acestei petiţii este o victorie românească în PETI dar în acelaşi timp şi o victorie a bunului simţ. Nu trebuie uitat că, în perioada de pre-aderare, UE a fost cea care a solicitat României introducerea moratoriului în materie de adopţii, luarea acestei măsuri fiind salutată atât de Parlamentul European cât şi de Comisia Europeană, în mai multe reprize", a declarat Victor Boştinaru, precizând că orice încercare de a reintroduce această temă pe agenda instituţiilor UE şi de a realiza presiuni asupra României trebuie respinsă cu fermitate, din start.

"Legislaţia română -ca şi moratoriul de altfel- nu a încălcat şi nu încalcă nicio normă internaţională sau europeană. Este nevoie în continuare de un sistem solid iar o ridicare a moratoriului nu poate fi decât una treptată şi monitorizată; îi îndemn pe toţi cei care vor pe viitor ridicarea acestui moratoriu să se familiarizeze cu situaţia existentă înainte de 2001", a argumentat el.

Eurodeputaţii prezenţi la şedinţa PETI au fost de acord cu organizarea, în viitorul apropiat, a unei dezbateri privind situaţia adopţiilor de copii în Uniunea Europeană în general, şi nu axată pe un stat anume.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii