Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:21 31 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politica de Coeziune a Uniunii Europene - Modele pentru dezvoltarea României

ro

06 Apr, 2011 23:03 1200 Marime text
Bucureşti, 6 aprilie 2011

Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, eurodeputatul Victor Boştinaru (Grupul Social Democrat din Parlamentul European) şi eurodeputata Ramona Mănescu (Grupul ALDE din PE) vor organiza vineri, 8 aprilie, o conferinţă internaţională cu tema „Politica de Coeziune a Uniunii Europene - Modele pentru dezvoltarea României". Conferinţa va avea loc la Senatul României, sala Constantin Stere, începând cu ora 9:30.

Evenimentul va găzdui peste o sută de participanţi şi invitaţi, eurodeputaţi români şi străini, membrii ai Guvernului, parlamentari aparţinând tuturor partidelor politice din România, experţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi jurnalişti.

Structurată în trei secţiuni, conferinţa pleacă de la constatarea ratei de absorbţie extrem de scăzute a fondurilor europene în România, în timp ce potenţialul de dezvoltare oferit prin Politica de Coeziune continuă să fie slab exploatat. Astfel, conferinţa îşi propune să identifice: cauzele acestei incapacităţi cronice, măsurile care se impun şi modelele de urmat pentru dezvoltarea României prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene.

Primul panel, intitulat „Regionalizarea României din perspectiva politicii de coeziune" îi va avea la prezidiu pe Mircea Geoană, Președintele Senatului României, Jean Marie Beaupuy (Franţa) - fost eurodeputat ALDE, coordonator în Comisia pentru Dezvoltarea Regională a Parlamentului European (REGI), Michael Theurer (Germania) - eurodeputat ALDE, membru REGI, Kazimierz Gorski (Polonia) - primarul oraşului Sosnowiec, Agnieszka Czechowska-Kopeć (Polonia) - viceprimarul oraşului Sosnowiec şi senatorul Petru Filip - membru în Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului a Senatului României. Panelul va fi moderat de către Ioana Speteanu - expert comunicare finanţări structurale, dr. în Relaţii Economice Internaţionale.

Cel de-al doilea panel, cu tema Reforma administrativă şi capacitatea administrativă îl are ca moderator pe eurodeputatul Victor Boştinaru - Membru REGI. La acest panel vor lua cuvântul deputatul Victor Paul Dobre - Preşedintele Comisiei de Administraţie a PNL, Liviu Dragnea - Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, senatorul Marius Necula - Preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din cadrul Senatului României şi Tudor Pendiuc - Preşedinte Executiv, Asociaţia Municipiilor din România.

Cel de-al treilea panel va aborda tematica Capacităţii de absorbţie - provocări şi soluţii, fiind moderat de către eurodeputata Ramona Mănescu - coordonator ALDE în Comisia REGI. Panelul va cuprinde intervenții din partea lui Gabriel Friptu - Director general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional, din partea europarlamentarului Georgios Stavrakakis - Vicepreşedintele Comisiei REGI și Senatorul Vasile Nedelcu - Preşedintele Comisiei Afaceri Europene din Senatul României.

Dezbaterile din cadrul conferinţei vor putea fi urmărite în timp real pe website-ul www.regi.ro, un proiect susţinut de către eurodeputatul Victor Boştinaru, cu scopul promovării soluţiilor şi reformelor necesare ca România să beneficieze pe deplin de oportunităţile oferite prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii