Ramona Mănescu Politica de coeziune, prioritate a liberalilor europeni
Ramona Mănescu: Politica de coeziune, prioritate a liberalilor europeniRamona Mănescu: Politica de coeziune, prioritate a liberalilor europeni
In Parlamentul European am înfiinţat un grup special de lucru al liberalilor, pentru a dezbate noua legislaţie referitoare la viitorul politicii de coeziune. Primele reglementari care vizează alocarea bugetelor pentru fiecare tara si regulile de accesare si implementare a fondurilor europene pentru următoarea perioada de programare, 2014-2020, vor fi anunţate de Comisia Europeana la începutul lunii octombrie.
Tocmai de aceea, in cadrul grupului ALDE, vom discuta, lunar, cu colegii care fac parte din diferite comisii de specialitate, pentru a fi siguri ca cele mai importante aspecte care privesc absorbţia fondurilor europene, vor fi cuprinse in acest pachet legislativ.
Cu aceasta ocazie, eu voi susţine implementarea unui sistem unic de reguli, in acest domeniu, aplicabil tuturor statelor membre astfel incit guvernele naţionale sa nu poată impune alte reglementari in afara celor decise la nivelul UE. In acest fel vom reduce birocraţia si obstacolele impuse inutil in calea beneficiarilor.
De asemenea, voi insista pentru adoptarea unui model de audit unic, pentru a evita supracontrolul tocmai pentru a-i încuraja pe eventualii beneficiari sa depună proiecte in vederea accesării fondurilor europene. In plus, cred ca este important ca viitoare legislaţie sa prevadă si reguli mai simple pentru IMM-uri, deoarece in acest moment, dificil din punct de vedere financiar, este vital sa stimulam mediul de afaceri. De asemenea, o alta măsura pe care o consider extrem de importanta se refera la asigurarea asistentei tehnice la nivel local si regional, care va conduce la consolidarea capacitaţii administrative prin formarea de personal calificat in acest domeniu. Toate aceste masuri vin, in primul rând, in sprijinul României pentru ca din păcate, tara noastră ocupa ultimul loc la capitolul utilizării fondurilor structurale.
In ceea ce priveşte Parlamentul European, aici avem resursele si pârghiile necesare pentru a ne convinge colegii ca si Romania poate sa isi imbunatateasca capacitatea de absorbţie. Problema va fi însa la nivelul Consiliului European, acolo unde reprezentanţii guvernelor statelor membre decid daca tara noastră, in baza a ceea ce autorităţile romane au demonstrat pana acum, merita sa primească măcar acelaşi buget pe care îl avem acum. Având in vedere lipsa crasa de credibilitate in rândul celorlalte state membre si incompetenta executivul actual este foarte clar ca atât timp cat acest guvern va reprezenta tara noastră, in Consiliu, nu vom avea nici o şansa sa obţinem nici măcar bugetul de care beneficiem acum.
Prin urmare, este foarte important ca la momentul la care se va lua decizia finala in cadrul Consiliului, Romania sa fie reprezentata de un alt guvern, un alt prim-ministru, care sa aibă argumentele si credibilitatea necesara pentru a asigura succesul in negocierile privind viitorul politicii de coeziune si bugetul alocat din fondurile structurale. Si spun asta pentru ca deciziile care se vor lua in aceasta perioada ne vor afecta pe termen lung, mai exact pana in 2020.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp