Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 31 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raportul Cutaş de instituire a unui mecanism de soluționare a litigiilor comerciale între UE și Maroc a fost adoptat de PE

ro

06 Apr, 2011 17:22 991 Marime text
Strasbourg, 06 aprilie 2011,

Raportul eurodeputatului Sabin Cutaş, privind Acordul dintre Uniunea Europeană şi Maroc pentru instituirea unui mecanism de soluționare a litigiilor comerciale a fost adoptat astăzi de Parlamentul European. Acordul va îmbunǎtǎții siguranța și predictibilitatea relațiilor comerciale dintre cei doi parteneri. Totodată, acesta reprezintă o etapă suplimentară către crearea Zonei de liber schimb euro-mediteraneene.

Potrivit deputatului european: "Acordul stabilește posibilitatea soluționării litigiilor prin consultare și mediere, prevede organizarea componenței comisiei de arbitraj, remedii temporare în caz de ne-conformare, norme privind transparența procedurilor și dispoziții referitoare la relațiile cu OMC în contextul reglementarii diferendelor."

"Spre comparație, normele actuale de soluționare a litigiilor se bazează pe o abordare diplomatică și pot fi astfel ușor blocate de către partea care nu își îndeplinește obligațiile", a subliniat acesta.

"Acest Acord va îmbunătății, prin urmare, securitatea și predictibilitatea relațiilor comerciale dintre UE și Maroc, fiind benefic pentru companii și consumatori. Adoptarea acestuia merge în direcția "Foii de parcurs euro-mediteraneene privind comerțul după 2010", document adoptat în cursul celei de-a 8-a Conferințe ministeriale a Uniunii pentru Mediterana, ce a avut loc în decembrie 2009. Acordul va reprezenta de asemenea o etapă suplimentară către crearea Zonei de liber schimb euro-mediteraneene.", a conchis Cutaş.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii